ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Vin ploile

Data:

Vremea se răceşte începând de luni, când temperaturile, încă dinainte de Florii situate mult peste limita valorilor din această perioadă a anului, vor deveni normale iar ploile îşi vor face apariţia mai ales seara şi noaptea, în aversă.

Luni, temperaturile maxime vor fi de la 15…16 grade în Dealurile Banatului şi de până la 27…29 de grade în Bărăgan, Podişul Moldovei şi al Dobrogei.

În Banat vor fi însă valori chiar mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă, de maxim 15…20 de grade. Minimele se vor încadra între 7 şi 17 grade.

Instabilitatea atmosferică va fi în creştere în centrul, sudul şi estul ţării, precum şi în zona de munte, astfel că mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat va fi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, în special la munte. În restul teritoriului cerul va deveni variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse.

La Bucureşti: Maxima nu va mai depăşi 26 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate seara şi noaptea, când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 13…15 grade.

Marţi, vremea va deveni chiar răcoroasă în vestul, nordul şi centrul ţării, dar în celelalte regiuni va fi la temperaturi normale pentru această perioadă. Maxime: între 14 şi 24 de grade. Minime: între 6 şi 16 grade, uşor mai mici în depresiunile din nordul şi centrul ţării.

În jumătatea de sud-est a teritoriului, local, mai ales pe parcursul zilei, vor fi averse şi descărcări electrice. În restul zonelor, astfel de fenomene vor fi posibile izolat. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Camerele onboard – transport public mai sigur și mai inteligent

ELKO Romania propune sistemele de supraveghere video pentru transport...

Grupul eMAG anunță investiții de 1,2 miliarde de lei

Grupul eMAG continuă investițiile în tehnologie, logistică și servicii,...

Mack compatibil cu EPA 2027

În SUA, motoarele diesel au în continuare mare căutare,...

RDW privind taxarea camioanelor în Țările de Jos

Țările de Jos vor introduce, de la 1 iulie,...

Dacia Sandriders continuă ofensiva W2RC în Argentina

Dacia Sandriders pornește într-o adevărată misiune de explorare în...

Călătorie cu trenul Leon, dedicată cosmonautului Dumitru Prunariu

Din toate colțurile lumii, reuniți la bordul trenului Leon,...

Raben: Volatilitatea valutară – ce soluții există pentru operatori

Episodul volatilității valutare a fost resimțit puternic în industria...

NRF a inaugurat noul depozit din România

NRF, furnizor de piese pentru răcirea motorului și sisteme...