Voiculescu vrea o nouă suspendare a lui Băsescu. Ponta: “Acum nu. Nu azi”

Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator, susţine într-un interviu acordat Agerpres că nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este “legitimă”, el recomandând ca operaţiunea să aibă loc “la sfârşitul lui octombrie – începutul lui noiembrie, odată cu alegerile parlamentare”. El argumentează alegerea momentului prin “raţiuni ecomomice”. Amintim că referendumul din 29 iulie i-a costat pe români 22 de milioane de euro. Premierul Victor Ponta a declarat însă că “Acum nu. Nu azi”, dar pentru îndepărtarea “acestei anomalii” invocate de Voiculescu – reîntoarcerea şefului statului la Cotroceni – “există o cale constituţională”.

“Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu iar articolul 95 din Constituţie permite fără nicio problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniţia o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfăşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice”, a declarat liderul conservator.

În opinia sa “Traian Băsescu a fost demis”, iar ”această anomalie” poate fi îndepărtată în mod concret cu mijloace democratice, legale şi constituţionale.

Premierul Victor Ponta are însă ezitări: “Acum nu. Nu azi. Dacă mă întrebaţi, pe de altă parte, sunt absolut convins că merită folosită o cale constituţională pentru ca situaţia actuală să-şi găsească o rezolvare. Ar fi extraordinar dacă am avea aceasta”, a spus , preşedintele PSD, vineri seara, la Antena 3.

El s-a arătat convins că preşedintele Traian Băsescu va pleca înainte de 2014 şi a adăugat că România are o problemă de structură şi de sistem constituţional privind în special blocarea instituţională, dar şi concentrarea puterii “într-o singură mână”.

Victor Ponta a mai spus că, odată cu începutul sesiunii parlamentare, preşedintele Traian Băsescu va încerca schimbarea majorităţii parlamentare, aceasta fiind “singura sa şansă să aibă în mână guvernul”. “Eu sunt pregătit ca prim ministru să ţin în mână majoritatea pe care am constituit-o”, a arătat acesta, referindu-se între altele şi la acordul făcut cu UNPR-ul.

Referindu-se la pragul stabilit la referendumul din 29 iulie, premierul a arătat că au existat “nişte presiuni externe” în acest sens care “însemnau pentru România un foarte mare pericol”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.