VREMEA: Vară târzie până în 21 septembrie

În această săptămână va fi mai cald decât normele meteorologice, cu 26…29 de grade Celsius ziua (la umbră) şi 14…18 grade noaptea, iar săptămâna viitoare temperaturile vor scădea cu doar câteva grade rămânând tot peste ce ar fi normal la mijlocul primei luni de toamnă. Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 8 – 21 septembrie pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

BANAT şi CRIŞANA: Până vineri, 12 septembrie, vor fi medii ale maximelor diurne de 26…28 de grade Celsius şi a minimelor de 14…16 grade. După ziua de 13 septembrie se estimează o scădere a temperaturii aerului, dar nu semnificativă, astfel că valorile vor fi, în general, în jurul celor obişnuite ale perioadei, cu maxime de 23…26 de grade şi minime de 12…14 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar ploile vor fi slabe cantitativ şi pe arii restrânse, exceptând perioada 12-14 septembrie în Banat şi 11-16 septembrie în Crişana, când vor fi mai frecvente.

TRANSILVANIA: Temperaturile vor atinge 24…27 grade ziua şi  10…13 grade noaptea în această săptămână, vremea fiind mai caldă pentru această dată calendaristică. Începând de duminică, 14 septembrie, valorile temperaturilor vor scădea la 21…25 de grade ziua şi 9…11 grade noaptea, dar se vor menţine uşor peste normele climatologice ale perioadei.

Probabilitatea de ploi va fi foarte redusă în prima săptămână şi va creşte de lunea viitoare, dar vor fi slabe cantitativ.

MARAMUREŞ: Până în 12 septembrie vor fi 26…28 de grade ziua şi minime 12…14 grade noaptea, apoi temperaturile vor scădea, nu semnificativ, la 22…25 de grade ziua şi 11…14 grade noaptea. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar ploile vor fi slabe cantitativ şi pe spaţii mici, exceptând intervalul 13-16 septembrie, când acestea pot fi mai frecvente şi, izolat, în cantităţi moderate.

MOLDOVA: Media maximelor termice va fi de 24…28 de grade, o uşoară scădere de temperatură fiind estimată în ultimele zile ale prognozei. Temperaturile minime vor avea valori medii de 11…12 grade în primele nopţi, apoi vor marca o creştere spre 14…15 grade, spre finalul celor două săptămâni de prognoză fiind posibilă o scădere uşoară. Probabilitatea de ploaie va fi în continuare foarte scăzută, ploi slabe fiind posibile izolat, spre sfârşitul intervalului.

DOBROGEA: Regimul termic se va menţine mai ridicat decât cel climatologic specific, deşi temperaturile vor scădea uşor, de la medii de 26…28 de grade în această săptămână, la o medie regională de 24…26 de grade în cea de-a doua. Noaptea vor fi între 15 şi 17 grade, cu valori mai mari, în continuare, în zona litoralului. Probabilitatea de ploi va fi foarte redusă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză.

MUNTENIA: În această săptămână temperaturile vor fi peste mediile climatologice ale lunii septembrie, cu valori de 27…29 de grade, iar de duminică, 14 septembrie, vor scădea la 24…27 de grade, valori ce se vor situa încă peste ce ar fi normal la mijlocul primei luni de toamnă. Aceeaşi evoluţie se remarcă şi în privinţa minimelor, car se vor încadra, în medie, între 12 şi 16 grade, cu valorile mai scăzute spre finalul intervalului de prognoză. Probabilitatea de ploaie se va menţine foarte redusă aproape pe tot parcursul celor două săptămâni şi doar între 14 şi 16 septembrie vor fi ploi slabe, pe arii restrânse.

OLTENIA: Până sâmbătă, 13 septembrie, vor fi 26…28 de grade ziua, apoi temperaturile se vor apropia de valorile normale ale perioadei, cu medii de 22…25 de grade. Minimele nocturne vor fi pe tot parcursul intervalului de referinţă mai mari decât cele specifice lunii septembrie, în medie între 12 şi 16 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în perioada 13-16 septembrie, în celelalte zile ale intervalului doar sporadic fiind posibile ploi slabe.

LA MUNTE: În general regimul termic al celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, cu o medie a maximelor de 14…18 grade, iar a minimelor de 7 la 10 grade, tendinţa fiind de scădere nesemnificată în partea a doua a intervalului de referinţă.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare după data de 13 septembrie, dar şi până atunci pe arii restrânse vor fi averse, în special în orele după-amiezelor.

Daţi click pe Prognoza meteo 8-21 septembrie pentru a vizualiza graficele cu temperaturile de zi şi de noapte în fiecare regiune a ţării, timp de două săptămâni. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.