În medie, la fiecare 1,5 secunde, un hotdog este vândut în rețeaua de stații MOL din Europa Centrală și de Est. Acest lucru înseamnă că, până la finalul citirii unei fraze obișnuite, aproximativ 20 de hotdogi sunt deja serviți clienților, potrivit unui comunicat transmis redacției.

„Ziua Internațională a hotdog-ului este un bun prilej de a celebra unul dintre cele mai populare produse Fresh Corner, care, pentru mulți călători, face din fiecare drum mai lung o experiență plăcută. În această vară, Fresh Corner completează oferta cu o nouă ediție sezonieră: hotdog-ul XXL Parmesan, preparat cu Parmigiano Reggiano autentic”, conform MOL.
În ultimele 12 luni, în întreaga rețea MOL Group au fost comercializați peste 47 de milioane de hotdogi, cu aproape 3 milioane mai mulți decât în perioada precedentă, ceea ce reprezintă o creștere anuală de 6,6%.
În România, unul dintre cele mai apreciate produse Fresh Corner continuă să fie alegerea preferată a clienților aflați în tranzit. În primele șase luni ale anului 2026, în stațiile MOL din țară au fost vânduți aproximativ 2,3 milioane de hotdogi, cu 20% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Printre cele mai performante locații s-a numărat stația Pitești 3 – Autostrada A1, km 80, unde s-au vândut, în medie, peste 360 de hotdogi pe zi în prima jumătate a anului, se arată în comunicat.
Fiecare călătorie are propriile ritualuri: alimentarea sau încărcarea mașinii, o cafea, câteva minute de pauză și, pentru mulți șoferi, un hotdog. Datele de vânzări din ultimul an confirmă că acesta rămâne una dintre cele mai populare opțiuni pentru o gustare rapidă în toate piețele în care este prezent MOL Group.

În ultimii ani, rolul stațiilor de servicii s-a schimbat semnificativ. Astăzi, acestea sunt mai mult decât spații pentru alimentare. Pentru mulți călători, ele au devenit locuri în care fac o pauză, își reîncarcă bateriile și își continuă drumul. Hotdog-ul, unul dintre produsele emblematice Fresh Corner, a devenit parte din această experiență.
Popularitatea sa depășește granițele unei singure piețe. Aproape un sfert dintre hotdogii vânduți în rețeaua MOL Group au fost cumpărați în Ungaria, iar cererea a crescut semnificativ și în alte țări din regiune.
Cele mai mari creșteri procentuale au fost înregistrate în Slovenia și Serbia, unde vânzările au avansat cu aproape 30%, respectiv 27% față de anul anterior. În același timp, Croația a consemnat cea mai mare creștere în volum, cu aproape un milion de hotdogi vânduți în plus față de perioada precedentă. Aceste rezultate confirmă rolul important pe care hotdog-ul îl joacă în întreaga rețea regională MOL Group, conform comunicatului.
Tibor Gyurits, Head of Retail MOL România, a declarat: „Hotdog-ul este cel mai popular produs Fresh Corner încă de la lansarea conceptului și, pentru mulți oameni, a devenit o parte firească a călătoriilor lungi, la fel ca o cafea bună. Ne bucură faptul că este ales în continuare de atât de mulți clienți. În același timp, continuăm să inovăm și să ne dezvoltăm oferta, prin produse noi și ediții sezoniere, astfel încât, alături de produsele consacrate, clienții să descopere mereu ceva nou.”









