RENAULT TRUCKS: Trofeu pentru „Excelență tehnică”, în Marea Britanie

Gama integral electrică Renault Trucks Z.E. a câștigat „Trofeul pentru Excelență Tehnică” în cadrul ceremoniei Premiilor Motor Transport 2021, care a avut loc la Grosvenor House Hotel din Londra, pe data de 2 septembrie.

Acordat de către un juriu independent format din specialiști din domeniul acestei industrii, premiul recunoaște meritele producătorului de vehicule care a implementat cele mai bune soluții tehnice pentru a răspunde necesităților operaționale ale clienților.

Membrii juriului au spus că Renault Trucks a oferit o imagine asupra viitorului transporturilor sustenabile pentru operatorii care caută modalități demonstrate și moderne de a aborda provocarea „zero emisii”. De asemenea, au apreciat faptul că producătorul câștigător are deja vehicule în operare în Marea Britanie.

Primind premiul de la gazda ceremoniei, prezentatorul de televiziune Alexander Armstrong, Carlos Rodrigues, managing director Renault Trucks UK & Ireland, a declarat: „Renault Trucks susține cauza «emisiilor zero» pentru industria transporturilor din Marea Britanie, deci recunoașterea eforturilor noastre prin intermediul Trofeului Motor Transport pentru Excelență Tehnică pentru gama noastră Z.E. este foarte emoționantă pentru noi. Tranziția către soluții cu emisii zero de carbon este cea mai semnificativă schimbare din industria noastră și va fi în beneficiul întregii societăți.”

Carlos Rodrigues continuă: „Recunoașterea meritelor Renault Trucks, nu numai pentru excelența tehnică a modelelor Master Z.E. și D Z.E., ci și pentru abordarea noastră cooperativă a acestei tranziții, este foarte satisfăcătoare. Sperăm că acest premiu va reprezenta rampa de lansare pentru inițiativele multor operatori de a se orienta către un viitor mai sustenabil – începând de astăzi!”

Gama integral electrică Renault Trucks Z.E., de la 3,1 la 26 t GVW, inclusiv versiuni Low Entry Cab, răspunde, astăzi, nevoii presante de a îmbunătăți calitatea aerului și de a reduce poluarea sonoră din orașele noastre. Din 2023, va fi disponibilă o ofertă completă integral electrică Renault Trucks pentru toate sectoarele, și anume distribuție, construcții și transporturi de lungă distanță, preparativele fiind în curs pentru lansarea pe piață a unui cap tractor Z.E..

Producătorul s-a angajată ca 10% din vânzările sale totale (vehicule peste 12 t) să fie unități electrice, până la sfârșitul anului 2025, procent care să crească la 35% până în 2030, iar, până în 2040, toate gamele sale de vehicule să fie 100% independente de combustibilii fosili.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.