34 de evazionişti, între care şi patronul Florconstruct, reţinuţi de DIICOT

Procurorii DIICOT au reţinut până marţi dimineaţă, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, 34 de persoane aduse  la audieri după percheziţiile de luni. Printre cei reţinuţi se numără şi Vasile Florea, proprietarul firmei Florconstruct, care asigură asfaltările în Suceava şi a câştigat licitaţia de salubrizare în oraş. Audierile continuă şi marţi la DIICOT Suceava, unde au fost aduse luni 110 persoane, după cele 167 de percheziţii în 14 judeţe şi Bucureşti.

Întrebat de jurnalişti despre calitatea în care este audiat, Vasile Florea, proprietarul firmei Florconstruct, a răspuns că trebuie să ofere detalii despre “câteva facturi”.

Potrivit site-ului propriu, SC Florconstruct SRL are ca obiect principal de activitate “construcţii de autostrăzi, drumuri şi baze sportive”, precum şi “construcţii de clădiri şi lucrări de geniu, confecţii metalice, tâmplarie metalică şi din lemn”, dar asigură şi servicii de “salubritate şi depoluare”.

Începând cu anul 2001, firma a avut zeci de contracte cu primăriile din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, dar şi cu primăriile unor comune din judeţ, atât pentru salubrizare, cât şi pentru reparaţii la străzi.

În dosarul în care a fost reţinut Vasile Florea este vizată o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani, constituită în judeţul Suceava şi cu ramificaţii pe aproape întreg teritoriul ţării, având ca scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor facturi care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive având ca rezultat diminuarea bazei impozabile şi însuşirea în mod ilegal a sumelor provenite din aceste activităţi, potrivit unui comunicat transmis, luni, de DIICOT. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.