5 polițiști rutieri din Ialomița, reținuți pentru luare de mită

Cinci poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ialomiţa – Serviciul Rutier au fost reţinuţi, joi, de procurori ai Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, după ce au fost prinși cu mita. Operațiunea a fost derulată de anchetatori împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Biroul Judeţean Anticorupţie (BJA) Ialomiţa si cu suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Cei 5 polițiști rutieri sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, precum și pentru efectuarea de operaţiuni comerciale ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, informează DGA. Inculpaţii sunt prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

”În fapt, în luna aprilie 2012, M.G, D.D.D., D.C., C.M. şi A.M.A. – agenţi de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa – Serviciul Rutier, au primit mită de la mai mulţi conducători auto, opriţi în trafic pentru că au încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu lua măsurile legale. De asemenea, nu au aplicat sancţiuni contravenţionale altor conducători auto care au încălcat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, creându-le astfel avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale”, se arată în comunicatul DGA.

Totodată, D.C. a desfăşurat şi operaţiuni financiare ca acte de comerţ în legătură cu o societate comercială din Slobozia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru membrii familiei sale de bani sau alte foloase.

Cercetările în cauză au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi Biroului Anticorupţie Ialomiţa, precum şi cu suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.