6 evazionişti cu materiale de construcţii achiziţionate intracomunitar, arestaţi

O grupare infracţională formată din 6 evazionişti, între care soţul cântăreţei Sanda Ladoşi, Ştefan Tache, a fost destructurată de DIICOT, în urma a 56 percheziţii efectuate, joi, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Suceava, Călăraşi, Dâmboviţa şi Teleorman, la locuinţele membrilor acesteia şi la cele 18 firme prin care făcut achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii, derulate prin circuite financiare fictive. Prejudiciul adus statului este evaluat la 4 milioane de euro, prin neplata TVA. Reţinuţi de procurorii DIICOT şi prezentaţi, vineri, instanţei Tribunalului Bucureşti, cei 6 au primit, sâmbătă dimineaţa, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Sentiţa poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În urma descinderilor de joi, la sediul DIICOT – Structura Centrală au fost aduse la audieri 32 de persoane, însă procurorii a emis ordonanţe de reţinere pentru numai 6 dintre acestea.

Anchetatorii au găsit la percheziţii mărfuri tranzacţionate ilegal, 9 puşti de vânătoare şi 3 pistoale cu aer comprimat. Unele bunuri care aparţin suspecţilor şi părţilor responsabile civilmente au fost puse sub sechestru asigurător.

În acest dosar, procurorii DIICOT – Structura Centrală cercetează 11 persoane suspectate că au constituit în Bucureşti un grup de criminalitate organizată care, prin circuite financiare fictive derulate prin mai multe firme, a făcut achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii.

Membrii grupului infracţional au vândut apoi materialele de construcţii în România, dar au înregistrat operaţiuni nereale în evidenţele contabile ale unui număr de 18 societăţi comerciale pe care le controlau, pentru a reduce valoarea reală a TVA, precizează DIICOT.

Fabrici de facturi

Potrivit procurorilor, o primă categorie de societăţi a fost utilizată în calitate de client intracomunitar, pentru achiziţiile intracomunitare de materiale de construcţii, şi respectiv de furnizor naţional.

O a doua categorie de societăţi comerciale a fost folosită pentru crearea de circuite financiare fictive, respectiv derularea de operaţiuni fictive pentru a evidenţia în actele contabile ale societăţii care realizează achiziţii intracomunitare cheltuieli nereale, diminuând astfel cuantumul TVA colectată.

O a treia categorie de societăţi comerciale – adevărate “fabrici de facturi”, conform procurorilor – a fost utilizată pentru a emite facturi fictive care să permită societăţilor din primele două categorii să dispună transferul unor sume de bani în contul acestora, retrase ulterior în numerar de către membrii grupării.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.