Șoferii fac, în ultimul timp, mai multe plângeri către ITM. În consecință, controalele urmează aceeași tendință. Mai mult, atunci când am analizat informații primite din mai multe județe, am observat abordări diferite. În timp ce accentele se schimbă și în verificările din trafic.

Este un context în care este important ca firmele de transport să aibă rapoarte și pontaje generate din timp. Atunci când ești nevoit să le generezi în timpul controlului, se pot strecura greșeli, care se pot materializa în amenzi.
În plus, trebuie să ținem cont de modificările legislative din 2022. Este momentul care a marcat înmulțirea controalelor pe această temă.
Conform legislației în vigoare, cărăușii sunt obligați să facă descărcări, arhivări de fișiere DDD, interpretări, analize și instruiri pentru conducătorii auto. Iar pentru instruiri este necesară și o dovadă.
Ce înseamnă dovadă pentru instruiri?
Un proces verbal, care include temele abordate în timpul instruirii, semnat de toate părțile. Instruire trebuie, însă, făcută și în momentul în care, în urma analizei datelor generate din descărcarea tahografului, sunt identificate contravenții în cardul conducătorului auto.
Concret, raportul trebuie printat, se pot atașa diagramele, iar șoferului trebuie să i se explice exact unde a greșit. În final, va semna raportul de contravenții, sau un proces verbal încheiat pe această temă.
Iar documentul va fi introdus în dosarul conducătorului auto, alături de toate printurile din tahograf, generate la erorile apărute pe tahograf. Poate fi vorba despre depășiri de program, despre faptul că autoritățile le-au cerut șoferilor să plece din anumite parcări, ceea ce a întrerupt perioada de odihnă săptămânală.
Pot fi printuri în caz de ambuteiaje generate de accidente, care au avut ca efect depășirea programului de condus. Toate acestea, dacă nu sunt justificate, pot duce la amenzi atât în țară, cât și în străinătate.
De ce este bine să ai dovada?
De exemplu, în cadrul unui control efectuat în Ungaria, s-a dat amendă pentru lipsa parțială a instruirilor conducătorului auto. În acel caz, în urma controlului, cărăușul a primit pe e-mail o serie de solicitări, iar rapoartele au fost generate ulterior și trimise către autoritățile maghiare. Managerul a fost amendat cu 1.200 de euro.
Am constatat multe solicitări, pornind de la declarații pe proprie răspundere ale managerului de transport privind instruirea conducătorilor auto fizic sau online, care să includă analiza descărcărilor ulterioare, pentru a atesta îmbunătățirea comportamentului.
Managerii au primit amenzi de până la 3.800 de euro, în funcție de statul în care a avut loc inspecția. Și sunt din ce în ce mai des sancționați în ultimul timp.
În prezent, se face o analiză defalcată a informațiilor. Dacă se constată că este vina conducătorului auto, amenda vizează șoferul. Atunci când se constată că nu există dovezi privind instruirea, iar comportamentul șoferului nu a fost corectat, amenda vizează managerul. Iar acestora li se adaugă amenzile pentru firmă.
Cum este solicitată?
Atunci când controalele au loc în timpul zilei, documentele sunt cerute în timp real, de la sediul societății. Se poate solicita transmiterea lor fie pe WhatsApp-ul telefonului conducătorului auto, fie pe o adresă de e-mail a autorității de control, indicată de inspector.
Dacă nu se poate face acest lucru pentru că, de exemplu, managerul se află în concediu sau nu este la birou, se poate acorda un termen de 2-7 zile, în funcție de stat, pentru a pune la dispoziția inspectorilor documentele solicitate.
Dacă nici în acest timp nu se răspunde, atunci se transmite o adresă către autoritatea competentă din țară, să facă un control la sediu și să revină cu un răspuns privind situația în cauză.
Pontajele și înregistrările din cardul tahograf
Revenind la sediu și inclusiv la controalele ITM, foarte important este ca pontajele conducătorilor auto să fie generate conform înregistrărilor din cardul tahograf. Așa se vede exact activitatea pe care conducătorul auto a avut-o: orele lucrate, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, precum și un total privind întreaga lună.
În situația în care înregistrăm zile în care conducătorul auto este acasă, va trebui să-l pontăm separat, astfel încât să reiasă că el este 8 ore în liber plătit. În caz contrar, va trebui să dovedim că el a fost acasă în acea perioadă.

Mă voi opri asupra unui caz întâlnit în piață. În urma unei plângeri făcute de către un conducător auto la ITM, compania de transport a realizat un control mai amănunțit. Cu ajutorul TachoScan, au putut avea acces la toate informațiile, situație în care au făcut o observație neașteptată.
Unul dintre conducătorii auto, conducea mașina altei companii, în cele două săptămâni petrecute acasă. Perioadă în care, conform pontajelor separate, era în liber plătit.
Astfel de practici sunt destul de dese. Nu este în regulă! Managerul știe că este acasă pentru anumite compensări, iar șoferul lucrează pentru o altă companie.
Dacă în momentul întoarcerii pe comunitate este oprit, firma va trebui să dovedească faptul că acele numere de înmatriculare nu aparțin vehiculelor din parcul propriu. Să fie clar că în perioada de odihnă a condus pentru o altă companie.
O simplă analiză… să fi acoperit
De aceea, e bine să faci analiza informațiilor, atât din card, cât și din tahograf. Poți afla informații, care te pot scăpa de multe bătăi de cap.
Iar lucrurile sunt foarte simple, în TachoScan. La două clicuri distanță de încărcarea informațiilor în soft, poți să generezi pontajele, inclusiv raportul de contravenții, și să pui în oglindă informația din card cu cea din tahograf.
Managerii ar trebui să folosească zilnic sau măcar săptămânal softul și să analizeze informațiile. Este vorba despre numai un sfert de oră…. Dar un sfert de oră care te poate scuti de mii de euro amendă…
Florentina POPTEANU
sales manager
Inelo România Eurowag
florentina.popteanu@eurowag.com









