ACCIDENT MUNTENEGRU: Autocarul avea 80 km/h, dublul vitezei admise

1

Autocarul prăbuşit într-o prăpastie în Muntenegru în 23 iunie se deplasa cu o viteză de 80 de kilometri pe oră, de două ori mai mult decât limita admisă sectorul de drum din acel canion, a declarat, vineri, la conferinţa “Mediafax Talks About Transport & Logistics”, George Grigore, şeful Seviciului Legalitate Transporturi şi Control Tehnic, din cadrul Poliţiei Rutiere. Comisarul şef a precizat însă că “acea însemnare din tahograf este orientativă”. El a adăugat că accidentul nu ar fi avut urmări atât de grave dacă pe viaduct ar fi fost montat un aşa-numit “parapet greu”, care “atunci când un autovehicul de transport marfă sau de persoane se loveşte perpendicular de el, să-l arunce înapoi pe partea carosabilă”. 

„În urma analizării acelui aparat tahograf s-a constatat că autocarul avea 80 km/h, în condiţiile în care viteza admisă pe acel sector de drum este de 40 km/h”, a precizat comisarul şef George Grigore.

“Acea însemnare este orientativă. Noi, chiar am avut o notificare acum câţiva ani către Biroul de Metrologie Legală şi întrebam dacă acea înscriere de viteză este una cu o marjă de eroare foarte mică, pentru a putea sancţiona acei conducători auto pe baza diagramelor tahograf. Biroul de Metrologie Legală ne-a răspuns că este doar orientativă şi că nu se poate sancţiona această abatere”, a adăugat Grigore.

Viaduct fără parapet

În opinia sa, accidentul ar fi putut avea urmări foarte uşoare comparativ cu ceea ce s-a întâmplat, dacă pe viaduct ar fi fost montat un ”parapet greu”, aşa cum se numeşte în termeni tehnici.

“Este vorba despre acel parapet de siguranţă. De fapt, acolo nici nu prea era parapet. Nici nu ştiu cum să-i spun… eventual ca pietonul care traversează acel viaduct să nu cadă în prăpastie. Acolo trebuia un parapet numit în termeni tehnici “parapet greu”, ca atunci când un autovehicul de transport marfă sau de persoane se loveşte perpendicular de acel parapet să-l arunce înapoi pe partea carosabilă. Având în vedere şi acea diferenţă de nivel între platforma viaductului şi fundul prăpastiei, de circa 30 – 40 de metri, era necesar un asemenea parapet. Dacă ar fi fost, probabil nu s-ar fi produs un astfel de accident sau ar fi fost soldat cu nişte vătămări uşoare sau nişte escoriaţii, iar acest autocar nu ar fi căzut în prăpastie. Să lăsăm să vedem care sunt concluziile anchetei mai ales de la Parchetul General şi, bineînţeles, cele ale autorităţilor din Muntenegru”, a conchis comisarul şef.

Raportul final al autorităţilor muntenegrene, săptămâna viitoare

Informaţii despre viteză şi datele din tahograf au apărut, vineri dimineaţă, şi în pagina electronică a cotidianului Vijesti. “Dispozitivul care înregistrează datele la bordul autocarului arată că viteza acestuia, înainte de accident, era de 80 de kilometri pe oră, ceea ce înseamnă de două ori viteza admisă pe această porţiune de drum”, a declarat o sursă din cadrul Poliţiei din Podgorica.

Procurorul care se ocupă de anchetă a declarat că aşteaptă mai multe detalii pentru a întocmi raportul final. “În acest moment nu pot dezvălui detalii despre cum conducea şoferul înainte de accident. Aceste date vor fi conţinute în raportul final, care va fi gata săptămâna viitoare”, a declarat procurorul Vojislav Grujic.

“Trebuie să clarificăm unele fapte care sunt importante în proces. Ar trebui să fie gata săptămâna viitoare”, a adăugat el, arătând că este posibil să fie cerută o expertiză suplimentară.

La câteva ore după tragedie, în timpul investigaţiei, echipe ale poliţiei, specialişti şi procurori au emis ipoteza că accidentul s-ar fi produs probabil din cauza vitezei excesive şi a carosabilului alunecos.

Aceeaşi concluzie ar reieşi, totodată, din analiza urmelor lăsate de pneuri. Este posibil ca, tot din cauza vitezei excesive, autocarul să se fi lovit de zidul de beton, de panourile de semnalizare rutieră şi feroviară, precum şi de parapetul viaductului, ce are o lungime de 22,5 metri.

Potrivit cotidianului, ancheta va încerca să stabilească ce s-a întâmplat şi ce alţi factori în afară de viteză şi carosabilul umed l-au împiedicat pe şofer să vadă curba şi să meargă drept, prăbuşindu-se în prăpastie.

Autocarul nu a fost încă scos din canion şi va trebui găsită o modalitate pentru a face acest lucru, deoarece expertiza tehnică ar putea oferi mai multe răspunsuri.

Anchete şi la Parchetul General şi IGPR, în România

Un autocar al firmei “Gregory Tour”, în care se aflau turişti români, s-a răsturnat într-o prăpastie, duminică, 23 iunie, în jurul orei 18.00, ora României, în Muntenegru. În accident şi-au pierdut viaţa 18 persoane, printre care şi şoferul autocarului, iar alte 29 au fost rănite.

Răniţii au fost aduşi în România marţi, cu două aeronave militare, şi internaţi în 4 spitale din Bucureşti. O altă aeronavă a repatriat trupurile neînsufleţite.

Amintim că procurorii Parchetului General au deschis o anchetă în urma accidentului, iar până acum i-au audiat pe patronii firmei transportatoare „Gregory Tour” şi a agenţiei de turism „Mareea Travel” , precum şi pe o parte dintre răniţi.

În paralel, poliţiştii Secţiei Omoruri din cadrul Poliţiei Române cercetează cazul şi au luat declaraţii de la 18 răniţi până în prezent, urmând să îi chestioneze pe toţi, pentru a decide cauzele accidentului.

Magda SEVERIN

1 COMENTARIU

  1. da-ti demisia d-le , nu vrei sa-i amendezi pe muntenegreni? stii cum se face calibrarea la tahograf ca sa spui ca este o insemnare orientativa? deci voi dati amenzi…arbitrare fara baza legala pentru datele inregistrate in tahograf

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.