Amenzi de mii de euro pentru migranţi (2)

Există mai multe măsuri pe care o companie de transport ar trebui să le aibă în vedere atunci când desfăşoară activităţi de transport în baza unor contracte cu clienţi din Marea Britanie, pentru a securiza camionul în punctele de trecere a frontierei din Franţa, din oraşele Calais, Dunkerque sau Coquelles, preîntâmpinând accesul ilegal al migranţilor clandestini.

Înainte ca încărcarea finală să aibă loc, toate tăieturile sau rupturile de dimensiuni mai mari (ex. care depăşesc 25 de centimetri în lungime), existente în învelişul exterior sau în prelata vehiculului, trebuie să fie reparate şi sigilate.

Verificări amănunţite şi repetate

Dacă este prezent la momentul încărcării finale, proprietarul sau conducătorul autocamionului trebuie să verifice şi să se asigure că nicio persoană nu se ascunde în interiorul vehiculului. Acesta trebuie să fie închis, sigilat sau asigurat într-un alt mod pentru a preveni intrarea neautorizată. În cazul în care aceştia nu pot participa la încărcare, acolo unde este posibil, trebuie să se asigure că aceste controale sunt efectuate de către persoane de încredere şi eventual să obţină o confirmare scrisă din partea acestora. După finalizarea încărcării, camionul trebuie să asigurat imediat cu sigiliu sau cu alt dispozitiv de securitate. Cordoanele şi curelele prelatei trebuie să fie nedeteriorate, trecute prin toate punctele de fixare, pentru a asigura securizarea incintei camionului. Nu trebuie să existe niciun mijloc de intrare în spaţiul de încărcare, altele decât prin intermediul punctelor de acces care au fost asigurate cu lacăte, cordoane/curele sau alte dispozitive de securizare. Toate aceste verificări trebuie făcute de fiecare dată când spaţiul de încărcare în vehicul a fost deschis. Pentru vehiculele unde nu este posibilă asigurarea prin intermediul lacătelor, sigiliilor sau a altor dispozitive de securizare, proprietarul, intermediarul sau şoferul trebuie să stabilească măsuri alternative pentru a preveni intrarea neautorizată şi să fie în măsură să demonstreze că acestea au fost luate şi respectate. De asemenea, este obligatoriu să verificaţi materialul exterior al prelatei pentru a observa semne de deteriorare sau intrare neautorizată, acordând o atenţie deosebită la acoperiş. Verificaţi orice compartimente de depozitare, cutii de scule, apărători de vânt externe precum şi sub autovehicul. Controlaţi interiorul autovehiculului. Pot fi instalaţi senzori care, pe baza detectării emisiilor de carbon, ne pot spune dacă există persoane ascunse în camion, sau chiar camere CCTV. Vehiculele trebuie să fie verificate în mod regulat în timpul cursei spre Marea Britanie pentru a vă asigura că nicio persoană nu s-ar fi putut ascunde în spaţiile de depozitare, în special după staţionare. De asemenea, ar fi indicat să existe un document în care să se detalieze verificările efectuate pe parcursul transportului, care poate fi prezentat imediat la un eventual control, înlăturând o posibilă răspundere contravenţională sau chiar penală.

În conformitate cu legislaţia britanică, proprietarul companiei de transport, cărăuşul sau şoferul, va fi în continuare răspunzător pentru verificările efectuate, chiar dacă acestea au fost efectuate de o terţă parte căreia i s-a solicitat prin contract să le efectueze. În cazul în care controalele efectuate sugerează că securitatea camionului ar fi putut fi încălcată, şoferul nu trebuie să aştepte să fie îmbarcat pe ferry boat sau pe tren cu destinaţia Marea Britanie, ci să raporteze la poliţie cât mai curând posibil sau cel mai târziu la autorităţile de control al paşapoartelor la portul de îmbarcare.

Parcarea în Nordul Franţei

Traficanţii de migranţi şi victimele acestora vor căuta camioane în zonele de parcare de pe sensul de mers înspre porturile Calais, Dunkerque sau Coquelles (spre nordul drumului E40 care vine din Belgia). Un mod eficient de a descuraja migranţii ilegali este să parcaţi în zona de pe sensul opus al drumului, în sensul de mers spre Franţa. Astfel veţi părea că sunteţi în deplasare dinspre Marea Britanie. Veţi fii, în acest context, sunteţi mai puţin vulnerabili la migranţii ilegali şi mai puţin expuşi la o sancţiune financiară din partea Poliţiei de Frontieră a Regatului Unit.

Atenţie!

Dacă bănuiţi că în camionul dumneavoastră se pot găsi migranţi ilegali, trebuie să raportaţi acest lucru imediat la Poliţia de Frontieră Franceză sau Britanică (de regulă, numerele de telefon sunt afişate în zonele de odihnă de pe autostrada franceză). Dumneavoastră sunteţi cei ce ar trebui să notifice ofiţerii Poliţiei de frontieră înainte de îmbarcarea finală din porturile Calais, Dunkerque sau Coquelles, despre orice incident care implică migranţi ilegali ce doresc să treacă în Marea Britanie.

Mihai CAZACU

Consultant anti-fraudă

mihai.cazacu@consultant.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.