ANI: 32 de parlamentari, în conflict de interese. Şi-au angajat neamurile pe bani publici, la birourile parlamentare

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că 32 de actuali sau foşti parlamentari – 14 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator – s-au aflat în conflict de interese pentru că şi-au angajat rudele la birourile parlamentare.

Nu le-a fost suficient că sunt plătiţi regeşte şi beneficiază de multiple facilităţi – iar de anul acesta li se acordă şi pensie specială (în timp ce jumătate din pensionarii de rând au pensii sub 800 de lei), ci au considerat că şi neamurile lor trebuie plătite din bani publici.

Valoarea totală a contractelor ilegale de muncă încheiate pentru soţii, fii, fiice, fraţi, cumnaţietc este de 1.062.798 de lei (aproximativ 240.000 de euro) iar ANI face demersuri pentru recuperarea banilor. 

În afară de a returna aceşti bani, 28 intre cei în cauză nu vor păţi nimic, deoarece – potrivit ANI – a intervenit termenul de prescripţie de 5 ani pentru conflictul de interese de natură penală.

Numai  foştii deputaţi Viorel Cărare, Sorin Ştefan Zamfirescu şi Dan Radu Zătreanu, precum şi senatorul Cătălin Croitoru au fost daţi pe mâna Parchetului General.

Art. 301 din noul Cod Penal prevede că “fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Au fost găsiţi în conflict de interese actualii deputaţi Mihăiţă Calimente (PNL), Liviu-Bogdan Ciucă (ALDE), Gheorghe Firczak (Minorităţi), Iulian Iancu (PSD), Miron Ignat (Minorităţi), George Ionescu (PNL), Kelemen Atilla-Bela-Laszlo (UDMR), Ion Mocioalcă (PSD), Iuliu Nosa (PSD), Laurenţiu Nistor (PSD), Vasile Daniel Oajdea (PP-DD), Neculai Răţoi (PSD), Ion Stan (PSD) şi Mădălin Ştefan Voicu (PSD), precum şi senatorul Cătălin Croitoru (PSD).

În conflict de interese au fost, în timpul mandatelor de parlamentar, şi foştii deputaţi Aledin Amet, Gheorghe Ana, Ştefan Vasile Beres, William Gabriel Brânză, Viorel Vasile Buda, Sorin Gheorghe Buta, Petru Călianu, Vasile Cărare, Radu Eugeniu Coclici, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Mircia Giurgiu, Pavel Horj, Doru Braşoan Leşe, Corneliu Olar, Sorin Ştefan Zamfirescu şi Dan-Radu Zătreanu.

Inspectorii de integritate au constatat că fostul deputat Aledin Amet a încheiat, în legislatura 2008-2012, un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de consilier în cadrul biroului său parlamentar. În baza contractului civil încheiat, soţia sa a obţinut venituri salariale de 1.143 de lei.

Gheorghe Ana şi-a angajat în legislatura 2008-2012 cumnata în funcţia de şef cabinet în cadrul biroului său parlamentar. pentru care aceasta a obţinut salariu de 9.691 de lei.

Fostul deputat Ştefan Vasile Beres şi-a angajat sora în funcţia de consilier şi pe fiul său în funcţia de referent la biroul său parlamentar, în legislatura 2008 – 2012. Sora sa a obţinut 37.646 de lei, iar fiul său, 26.203 lei.

Willian Gabriel Brînză şi-a angajat fratele în funcţia de consilier la biroul său parlamentar, în legislatura 2008 – 2012, pentru care acesta a primit 23.393 de lei.

Viorel Vasile Buda aşi-a angajat fiica în funcţia de consilier, în legislatura 2008 – 2012, aceasta primind 19.517 de lei.

Sorin Gheorghe Buta şi-a angajat fiica în funcţia de consilier, în legislatura 2008 – 2012, fiind plătită cu 29.139 de lei.

Mihăiţă Calimente şi-a angajat fiul în funcţia de referent în legislatura 2008 – 2012, acesta primind 33.258 lei.

Petru Călian şi-a angajat soţia în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, care a obţinut venituri salariale de 61.512 lei.

Viorel Cărare şi-a angajat cumnatul şi soţia în legislatura 2008 – 2012, soţia obţinând 31.933 de lei iar cumnatul, 12.768 de lei. ANI a sesizat Parchetul ÎCCJ pentru verificarea indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese în materie penală, în cazul soţiei sale, care a obţinut, în baza unuia dintre contractele civile încheiate, venituri salariale de 9.508 de lei.

Liviu Bogdan Ciucă (PC) – preşedintele Comisiei Juridice a Senatului – şi-a angajat sora în funcţia de referent în legislatura 2008 – 2012, care a primit 40.956 de lei.

Radu Eugeniu Coclici şi-a angajat mama în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, iar aceasta a obţinut venituri salariale de 32.576 de lei.

Senatorul Cătălin Croitoru, în perioada exercitării mandatului de deputat, a încheiat două contracte civile prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier juridic şi nora în funcţia de consilier la biroul său parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiul său a obţinut venituri salariale de 55.038 de lei, iar nora a avut venituri salariale de 37.399 de lei. În cazul lui Croitoru, ANI a sesiza PICCJ să facă verificări privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, ca urmare a angajării rudelor sale.

Relu Fenechiu şi-a angajat fratele în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, acesta obţinând venituri salariale de 4.051 de lei.

Gheorghe Firczak şi-a angajat fiul în funcţia de consilier, pentru care a obţinut venituri salariale de 62.580 de lei.

Gheorghe Gabor şi-a angajat fiul şi soţia în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, primul obţinând venituri salariale de 19.265 de lei iar soţia, 21.911 lei.

Mircia Giurgiu şi-a angajat fratele în funcţia de şofer la biroul său parlamentar, în legislatura 2008 – 2012, iar acesta a obţinut, în baza contractului civil încheiat, venituri salariale de 13.975 de lei.

Pavel Horj şi-a angajat soţia în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, aceasta obţinând venituri salariale de 26.515 lei.

Iulian Iancu şi-a angajat fratele în funcţia de subinginer în cadrul biroului său parlamentar în legislatura 2008 – 2012, iar acesta a obţinut venituri salariale de 23.460 de lei.

Miron Ignat şi-a angajat cumnata în funcţia de consilier, pentru care aceasta a obţinut venituri salariale în cuantum total de 35.899 de lei.

George Ionescu şi-a angajat fiul în funcţia de referent în legislatura 2008 – 2012,primind 35.991 de lei.

Kelemen Atilla Bela Laszlo şi-a angajat soţia în funcţia de referent la biroul său parlamentar, aceasta obţinând astfel venituri salariale de 27.248 de lei.

Doru Braşoan Leşe şi-a angajat fratele în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, acesta obţinând venituri salariale fabuloase: 92.443 de lei.

Ion Mocioalcă şi-a angajat fiica în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, iar aceasta a obţinut venituri salariale de 892 de lei.

Iuliu Nosa şi-a angajat fiul în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, acesta obţinând venituri salariale de 35.971 de lei, la care se adaugă indemnizaţia pentru creşterea copilului pe care a primit-o timp de un an, începând din 20 martie 2012.

Laurenţiu Nistor şi-a angajat fiica şi ginerele în funcţia de expert, în legislatura 2008 – 2012. În baza contractelor civile încheiate, fiica sa a obţinut venituri salariale de 34.171 de lei, iar ginerele acestuia a avut venituri salariale de 45.771 de lei.

Vasile Daniel Oajdea şi-a angajat soţia în funcţia de consilier, în legislatura 2008 – 2012, iar aceata a obţinut venituri salariale de 32.970 de lei.

Corneliu Olar şi-a angajat fiica în funcţia de referent în legislatura 2008 – 2012, iar aceasta a obţinut venituri salariale de 29.139 de lei.

Neculai Răţoi şi-a angajat nepotul în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, iar acesta a obţinut venituri salariale în cuantum total de 26.336 de lei.

Ion Stan şi-a angajat fiica în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, iar aceata a obţinut astfel venituri salariale de 6.594 de lei.

Mădălin Ştefan Voicu şi-a angajat nora în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, aceasta obţinând venituri salariale de 3.302 de lei.

Sorin Ştefan Zamfiresc a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, trei contracte civile prin care şi-a angajat fiul în funcţiile de şofer, referent şi, respectiv, consilier în cadrul biroului său parlamentar. În baza contractelor civile încheiate, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 28.893 de lei. În cazul lui Zamfirescu, ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme, pentru posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, ca urmare a încheierii contractului civil prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier.

Dan Radu Zătreanu şi-a angajat fiica în funcţia de consilier în legislatura 2008 – 2012, iar aceasta a obţinut astfel venituri salariale de 3.249 de lei. Şi în cazul lui Zătreanu, ANI a sesizat PICCJ, care va face verificări privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.

Alte 17 cazuri, în instanţă 

ANI menţionează că în perioada 2011-2015 a constatat alte 22 de cazuri de membri ai Parlamentului care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală şi administrativă.

În ceea ce priveşte conflictele de interese de natură penală, în urma sesizării Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea acestora în judecată, instanţa a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei şi interzicerea unor drepturi în 17 cazuri, dintre care nouă sunt sentinţe irevocabile.

Referitor la conflictele de interese administrative, în 15 cazuri instanţa a confirmat, prin decizii definitive şi irevocabile, constatările Agenţiei Naţionale de Integritate.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.