Autostrada Sebeș-Turda intră în lucru pe 20 mai. Rus și Crețu au vizitat șantierul

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a invitat-o astăzi pe Corina Crețu, comisar european pentru Politici Regionale, să viziteze șantierul Lotului 4 al autostrăzii Sebeș-Turda, cofinanțată 85% din fonduri europene.

Lucrările vor începe însă abia peste o lună, în 20 mai, la un an și o lună de la semnarea contractului ce prevedea ca proiectarea să dureze numai 4 luni. Câștigătorul licitației fusese desemnat încă din 26 decembrie 2013, pe vremea ministrului Dan Șova.

„Valoarea proiectului „Proiectare și execuție Autostrada Sebeș-Turda Lot 4 km 53+700 – km 70+000” este de 470.004.894,83 lei fara TVA, din care 399.504.160,60 lei – Fonduri Coeziune (85%) si  70.500.734,23 lei – Guvernul României (15%)”, precizează Ministerul Transporturilor (M.T.), într-un comunicat remis redacției.

„Proiectul, al carui Antreprenor este Asocierea S.C. PORR Construct S.R.L. – PORR Bau GmbH, va începe la 20.05.2015, urmând să fie finalizat, conform contractului, până la 19.03.2016, iar perioada de garanție este de 48 de luni”, adaugă reprezentanții MT.

Cu o lungime totală de 70 km, Autostrada Sebeș-Turda a fost împărțită în 4 secțiuni ce au fost scoase la licitație, inițial, în 22 iulie 2013. Însă 3 luni mai târziu, Guvernul a modificat indicatorii tehnico-economici ai investiţiei astfel încât aceasta va costa dublu: 4,64 miliarde lei.

Costurile s-a triplat: 621 mil euro

Între timp, valoarea iniţială a investiţiei s-a triplat: „Bugetul total al proiectului este de 621.519.594,92 euro, din carebugetul primei faze a proiectului, transmisă către Comisia Europeană, este de 221.151.841,70 euro”, anunţa noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, în noiembrie 2014.

Vestea bună este că autostrada a fost admisă la finanțare de către Comisia Europeană.

La licitație au fost depuse 43 de oferte pentru cele 4 loturi, iar câștigătorii sunt:

Lotul 1, de 17 km, în valoare de 541.739.137,21 lei, fără TVA: asocierea italiană Impregilo – Salini;

Lotul 2, de 24,25 km, în valoare de 549.332.393,62 lei, fără TVA: o asociere de 9 firme italiene şi româneşti RCM Construzioni/Imob Lux Construct/Consinit/Societatea de Construcţii Napoca Impresa Ferrara S.N.C Di Angela & Rossella Ferrara/T Dancor RomConstruct/Shelter Construct/Associazione Cooperativa Muratori & Affini Ravenna/Schiavo & C/Eurocerad International;

Lotul 3, de 12,45 km (între km 41+250 – km 53+700), în valoare totală de 420.511.921,44 lei, fără TVA: Asocierea Tirrena Scavi SPA – Societa Italiana Per Condotte D’Acqua SPA;

Lotul 4, de 16,3 km (între km 53+700 – km 70), în valoare totală de 470.004.894,83 lei, fără TVA: Asocierea SC PORR Construct SRL – PORR BAU GmbH.

Dacă pentru loturile 3 și 4 contractele au fost semnate în timpul mandatului de ministru al lui Dan Șova – care anunța că lucrările vor începe pe 20 mai 2014, când, de fapt, încep pe 20 mai 2015 -, pentru loturile 1 și 2 s-au semnat în 14 noiembrie 2014, în timpul actualului ministru al Transporturilor, Ioan Rus.

Finanțare europeană din două exerciții bugetare

Chiar dacă ne aflăm în anul 2015, finanțarea europeană va fi acordată, în primă fază, din exercițiul bugetar 2007-2013, deoarece Master Planul General de Transport nu este gata, fiind întârziat de autoritățile române de aproape 2 ani. Finanțarea va fi asigurată însă numai cu condiția ca lucrările ce vor începe anul acesta în 20 mai să fie gata peste un an, a anunțat comisarul european Corina Crețu.

Apoi, după ce Master Planul va fi gata, celelalte loturi ale autostrăzii vor primi finanțare din exercițiul bugetar european 2014-2020.

“Sebeș-Turda este o lucrare de mare amploare, pe care, în parteneriat cu autoritățile române, am decis să fie finanțată în două tranșe. O primă parte de 150 de milioane va fi fazată în perioada 2007-2013. Avem asigurări din partea autorităților române că aceasta primă parte se va termina in iunie 2016, după care va începe faza a doua, din exercițiul bugetar 2014-2020”, precizează ea în comunicatul remis redacției.

cretu, neaga, ioan rus

„În legătura cu programul operațional de infrastructură mare, știți foarte bine că acesta e unul din programele operaționale cele mai mari, de 9,5 mld. Și aici speranța noastră e ca, după adoptarea Master Planului General de Transport, să putem da drumul proiectelor de mare amploare, sigur că asteptam și sunt convinsă că Ministerul Transporturilor va veni în acest sector de transport cu proiecte mature care vor duce la dezvoltarea regiunilor”, a adăugat Corina Crețu, citată în comunicat.

Master Planul, întârziat 2 ani

Amintim că Master Planul nu a primit nici până în acest moment ok-ul din partea Comisiei Europene, ultimele corecții fiind cerute de experții europeni la finele lui martie, cu termen de primire până în 9 aprilie.

Ministrul Rus anunță că a trimis „răspunsuri la toate observațiile pe care Comisia Europeană le-a avut la Master Planul General de Transport”.

”Sperăm ca în cel mai scurt timp să primim aprobarea finală pe el și să se semneze programul de infrastructura mare în România, pentru că e momentul în care vom ști exact care sunt sumele pe care le vom avem la dispoziție, vom putea prioritiza. Până în acest moment avem o absorbție de 58-59% pe infrastructura de transport. Sperăm să depășim 80% în exercițiul financiar 2007-2013”, susține el.

„Ceilalți (celelalte state europene – n.r.) au început (investițiile în exercițiul bugetar european – n.r.) 2014-2020 în 2014, noi vom începe în 2016, deci cu întârziere de doi ani (din cauza nefinalizării la timp a Master Planului de Transport, pe baza căruia se acordă finanțare europeană – n.r.)”, recunoaște Rus.

„Avem în față obiective extrem de mobilizatoare care presupun implicare și determinare ca să poată fi duse la îndeplinire. Dar având acest document strategic, cunoscând banii alocați, banii care vin de la Comisia Europeană și  cei 7 miliarde de euro de la Bugetul de stat prin HG, dat fiind că mizăm pe creștere economică în continuare, am găsit spațiul fiscal pentru încă 7 mld.”, adaugă el în comunicat.

Rus: Terminăm Autostrada Transilvania și începem Pitești-Sibiu

Ioan Rus susține că „dacă vom reuși să implementăm toate proiectele pe care le avem în acest moment, cred că în zona aceasta în 2 ani terminăm partea de Autostrada Transilvania, 2017-2018, din Brașov până în Borș”.

„Si atunci, începem lucările și la Pitești-Sibiu cât mai curînd posibil, și la Comarnic-Brașov, și am putea realiza interconectivitatea între regiunile istorice ale României în următorii 4 ani. Și nu vorbesc doar de transportul rutier, pentru că între timp sunt investiții mari pe care le avem pe transport ferioviar, deci modernizarea căii ferate care are un rol important în dezvoltarea economică”, adaugă ministrul.

„De asemenea, avem în Master Planul General de Transport 7 aeroporturi internaționale mari și 10 porturi dunărene, plus 14 centre intermodale. Și chiar dacă aceste proiecte nu sunt așa spectaculoase ca autostrada, ele sunt extrem de importante pentru dezvoltarea economică într-o zonă sau alta”, mai promite Ioan Rus.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.