Autostrada Sebeş-Turda şi magistralele 4 şi 5 de metrou, din fonduri structurale

Comisia Europeană a aprobat, marţi, includerea tronsonului de autostradă Sebeş-Turda şi a magistralelor de metrou M4 (Parc Bazilescu-Străuleşti) şi M5 (Drumul Taberei-Universitate) în categoria proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T), anunţă Ministerul Transporturilor. Ambele investiţii, evaluate la peste 2 miliarde de euro, urmează să primească finanţare din instrumente structurale, cu durată de implementare până la sfârşitul anului 2015.

Ministrul Relu Fenechiu nu a pierdut ocazia să îşi aroge meritul de a-i fi convins pe oficialii europeni în timpul vizitei de săptămâna trecută.

„În urma discuţiilor purtate în 25 aprilie 2013, la Bruxelles, în vederea includerii acestor proiecte în POS-T, Comisia Europeană a aprobat modificările solicitate de către partea română, ceea ce înseamnă că Ministerul Transporturilor va putea deconta din bugetul Uniunii Europene contribuţia de 85% din fonduri structurale. În prezent sunt în pregătire documentaţiile tehnico-economice, iar până în luna septembrie vor fi transmise cererile de finanţare şi de rambursare a cheltuielilor”, precizează un comunicat al ministerului, remis redacţiei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.