Autostrada Soarelui (A2), deschisa joi in intregime de la Bucuresti la Constanta

Autostrada Soarelui va fi deschisa in intregime circulatiei, joi, in prezenta premierului Victor Ponta si a ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, chiar daca cei doi nu au niciun merit in realizarea acestei investitii. Ultimul tronson, Cernavoda – Medgidia, ce va fi deshis deocamdata traficului rutier doar in regim de drum national, a fost contractat de fostul ministru liberal al Transporturilor, Ludovic Orban, in noiembrie 2008, firmei franceze Colas, care nu a reusit sa construiasca insa in 2 ani decat 6 km din cei 20 pentru care se angajase.

Intreaga lucrare fusese adjudecata pentru 180 mil euro, iar francezii, dupa ce au tras mata de coada 2 ani si au incasat 51 milioane de lei (12,4 milioane de euro la acea data), au cerut suplimentarea costurilor cu 16 mil. euro.

Lucru care a enervat-o la culme pe Anca Boagiu, ministru al Transporturilor in Guvernul Boc, si a reziliat contractul cu Colas in 11 aprilie 2011. Peste vara a organizat licitatia, castigata de consortiul Astaldi – Max Boegl (acelasi care a lucrat si tronsonul Medgidia – Constanta) si pentru care s-a obtinut o economie de 60 mil. euro.

In 21 septembrie s-a semnat contractul, pe 7 octombrie au inceput lucrarile, iar cei 20,5 km ce urmeaza sa fie finalizati complet in ianuarie 2013 pot fi parcursi acum deja, cu 6 luni in avans, pe o singura cale.

Tot joi va fi deschis complet traficul in continuare si pe tronsonul de autostrada Medgidia – Murfatlar si, impreuna cu tronsonul Murfatlar – Constanta inaugurat anul trecut, se va asigura astfel legatura neintrerupta intre Bucuresti si municipiul Constanta.

“Valoarea totala a proiectului “Constructie autostrada Cernavoda – Constanta” este de 1.486.158.338 lei (fara TVA). Sprijinul financiar nerambursabil alocat prin Fondul de Coeziune este de 349.685.338 lei (fara TVA), din care Contributia Comisiei Europene este de 297.232.539 lei (fara TVA) – 85%. Diferenta pana la valoarea totala a proiectului este asigurata de Guvernul Romaniei de la Bugetul de Stat si din alte surse de finantare (BEI)”, informeaza CNADNR.

De asemenea, vor fi inaugurati si 11 km din Autostrada A4 – Centura de ocolire a municipiului Constanta, de la nodul rutier cu DN3 pana in localitatea Ovidiu. La acestia se adauga si cei circa 10 km de autostrada de centura deschisi traficului anul trecut, intre DN3 si DN39 Lazu-Agigea.

Pe traseul A4 exista doua noduri rutiere importante: unul la intersectia cu A2 (singurul nod din romania de intersectie intre doua autostrazi) si unul la intersectia cu DN3 (un nod in trifoi).

Potrivit CNADNR, finalizarea lucrarilor aferente Autostrazii A4 este preconizata pentru semestrul II al anului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.