Baronul PSD Călinoiu de la Gorj, incompatibil şi cu fals în declaraţii

Încă un baron local al PSD este prins cu fapte penale: Agenția Națională de Integritate (ANI) anunţă că l-a găsit incompatibil pe președintele Consiliului Județean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, care a comis şi infracțiunea de fals în declarații, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Concret, Ion Călinoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut simultan cu funcția de președinte al CJ Gorj următoarele calități:

– expert pe termen scurt în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, în perioada 1 septembrie – 15 decembrie 2012;

– expert pe termen scurt – expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social/expert consorțiul regional Sud-Vest Oltenia la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în perioada 1 iunie – 31 iulie 2013.

Astfel, Călinoiu a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora: “Funcția de (…) președinte (…) al consiliului județean este incompatibilă cu: (…) orice alte (…) activități remunerate, în țară (…) cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”.

Totodată, inspectorii ANI au descoperit că baronul PSD de Gorj nu a menționat în declarațiile de avere depuse la datele de 11 iunie 2013 și 12 iunie 2014 veniturile obținute în baza contractelor încheiate cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

Astfel, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul penal al României, cu aplicarea art. 35*, alin. (1) din Codul penal al României.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.