Băsescu: Avem 400 milioane euro de la UE în următorii 2 ani, pentru a reduce şomajul de 25% din rândul tinerilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European de vară, că României îi revin 400 de milioane de euro, din programul de 6 miliarde euro stabilit de Consiliu, pe care va trebui să-i cheltuiască în perioada 2014-2015 pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani. Banii se vor îndrepta către trei zone unde şomajul în rândul tinerilor este de peste 25%, respectiv Sud-Muntenia, Centru şi Regiunea Sud-Est. Sumele vor fi alocate pentru acţiuni destinate atât persoanelor din mediul rural, cât şi din mediul urban.

Traian Băsescu a arătat că alocarea pentru România ar putea urca la aproximativ 470-500 de milioane de euro, în urma redistribuirii la nivel european a altor 2 miliarde de euro, sursele urmând să fie identificate de Comisia Europeană în următorii doi ani din programele nefinalizate sau pe care au loc dezangajări de fonduri.

Pentru a beneficia de aceşti bani însă, Guvernul român va trebui să prezinte Comisiei Europene, “cu suficient timp înainte de ianuarie 2014”, “un program corespunzător” privind utilizarea lor.

“Nimeni nu va da banii fără să existe un plan corespunzător, asta să fie foarte clar”, a avertizat Băsescu. El a adăugat că nu exclude ca banii care nu vor fi accesaţi la timp de România să fie redistribuiţi către alte state.

Potrivit preşedintelui, accentul se va pune pe utilizarea fondurilor europene în proiecte de ucenicie şi formare profesională a tinerilor la locul de muncă, iar România are legislaţia adecvată, prin Legea Educaţiei nr. 11 din 2011.

O altă sursă de finanţare europeană pentru tinerii şomeri este reprezentată de două programe ale Băncii Europene de Investiţii (BEI) pe care România le poate accesa: programul “Investiţii în competenţe” şi programul “Locuri de muncă pentru tineri”, a precizat Băsescu.

În coada UE la productivitate

Traian Băsescu a mai atras atenţia că, în raportul de ţară al Comisiei Europene, România are aproape cea mai mică productivitate din UE. “Deci muncim mult, dar avem productivitate foarte scăzută. Sau, mai putem traduce şi: stăm foarte multe ore la serviciu, dar n-avem productivitate”, a precizat el.

El a insistat că România este într-un paradox, pentru că atunci când sunt măsurate orele de muncă se constată un număr mare, însă productivitatea este scăzută.

16,8% din tineri nu sunt nici la şcoală, nici nu muncesc

“De asemenea, avem o rată foarte mare şi în creştere – de 16,8% comparativ cu anul trecut – a tinerilor care nu sunt nici la şcoală, nici la muncă, ceea ce trebuie să fie un semnal de alarmă foarte consistent”, a adăugat Băsescu.

De asemenea, un obiectiv pe care ni-l fixează Comisia Europeană este “să generăm politici de reducere a riscului de sărăcie”. “Deci nu procentul de săraci, ci în risc de sărăcie se află circa 40% din populaţia României. Trebuie să fim atenţi ca, prin politicile pe care le facem, să nu-i împingem pe cei care se află în risc de sărăcie în situaţia de sărăcie”, a arătat şeful statului.

“Comisia constată capacitate administrativă foarte redusă, printre cele mai slabe din UE, ceea ce remarca şi premierul Victor Ponta zilele trecute, chiar dacă nu folosea aceleaşi cuvinte”, a mai spus preşedintele.

bruxelles consiliul european

Liderii europeni au ajuns la un acord, în noaptea de joi spre vineri, pentru a accelera deblocarea a 6 miliarde de euro pentru lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor, ridicând la 8 miliarde de euro suma acordată acestui plan.

Astfel, la propunerea Comisiei Europene, cele 6 miliarde de euro prevăzute iniţial, în luna februarie, în bugetul european 2014-2020 pentru angajarea tinerilor, vor fi mobilizaţi pe 2 ani, în loc de 7.

Banii vor constitui baza unei “Garanţii pentru tineret”, al cărei scop va fi asigurarea unui loc de muncă, a unui curs de pregătire sau a unei ucenicii pentru tineri în primele patru luni de după terminarea şcolii sau pierderea slujbei.

Această “Iniţiativă pentru tineri” priveşte regiunile cele mai afectate de şomajul în rândul tinerilor din 13 state. Cea mai mare parte a acestor fonduri urmează să fie deblocate într-o perioadă de doi ani începând cu 2014, iar restul pe parcursul celor şapte ani ai următorului exerciţiu bugetar al Uniunii.

În Europa se află în şomaj peste 26 de milioane de persoane, iar 5,6 milioane au vârste mai mici de 25 de ani.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.