Băsescu avertizează Guvernul să refacă pregătirea absorbţiei banilor europeni pentru 2014-2020, după criticile extrem de dure ale CE

Preşedintele Traian Băsescu a cerut public Guvernului, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, să refacă proiectul Acordului de Parteneriat transmis la Bruxelles privind reglementarea modului de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, după ce Comisia Europeană a făcut praf acest document, catalogându-l incoerent şi fără priorităţi, cu “o lipsă cronică de capacitate de analiză pe situaţia ţării”. Premierul Victor Ponta nu a scos un cuvânt despre criticile fără precedent primite de la oficialii europeni. O respingere a acestui document riscă să ducă la întârzieri în adoptarea viitoarelor programe operaţionale şi în implementarea lor chiar de la începutul anului viitor, iar acest fapt ar crea noi probleme în absorbţia fondurilor europene.

Şeful statului a arătat că trebuie să tragă acest semnal de alarmă chiar dacă există pactul de coabitare cu premierul. “Nu pot să spun că „de dragul acordului de coabitare, eu nu vă spun nimic, dragi români”. Ba vă spun, dragi români. În momentul de faţă aveţi un Guvern care nu a probat a fi competent să pregătească absorbţia banilor în exerciţiul bugetar 2014-2020”, a avertizat Traian Băsescu.

“Motivul semnalului pe care îl trag public este că riscăm să intrăm în exerciţiul bugetar 2014-2020 la fel de nepregătiţi cum am intrat la 1 ianuarie 2007 şi riscăm acelaşi proces de întârziere şi de pierdere de fonduri europene. Noi aici nu avem dreptul să ne jucăm de-a «îi trag, bine, nu îi trag, bine», pentru că ăştia nu sunt nici banii lui Băsescu, nici banii lui Ponta, nici ai ministrului pentru Fonduri Europene – Teodorovici ăsta -, nici banii nimănui, sunt bani destinaţi modernizării României pentru români, creării de locuri de muncă, dezvoltării ţării”, a arătat preşedintele.

Programele operaţionale, întârziate 

Traian Băsescu a explicat că acest acord este un document ce trebuie finalizat cât mai curând şi care se constituie în baza de pregătire a absorbţiei fondurilor din exerciţiul bugetar 2014 – 2020.

“După ce se convine cu Comisia Europeană asupra Acordului de Parteneriat, se elaborează programele operaţionale sectoriale: Transporturi, Mediu, Competitivitate, cercetare ş.a.m.d. Deci, pentru a se elabora programele operaţionale – şi care nu sunt puţine -, trebuie să se convină între Guvernul României şi Comisie termenii acordului de parteneriat. Eu cred că suntem deja destul de întârziaţi, cu atât mai mult cu cât privim şi la observaţiile făcute de Comisia Europeană la nivel tehnic până în prezent”, a precizat Băsescu.

Habarniştii din Guvern

Preşedintele a citat din analiza Comisiei Europene mai multe formulări critice, printre care: “Acordul de parteneriat nu ţine cont de substanţa strategiei Europa 2020 pentru creştere şi ocupare a forţei de muncă”.

“Deci nu este posibil, când ştii că un document de bază al dezvoltării la nivelul UE este Strategia UE 2020, din acordul de parteneriat cu Comisia să nu fie evidenţiate, să nu fie incluse obiectivele pe care ni le-am asumat în Strategia UE 2020. Asta arată că oamenii de la Guvern care au elaborat acest acord de parteneriat habar n-au care sunt relaţiile dintre România şi Uniunea Europeană din punct de vedere al obiectivelor pe termen lung; obiective pentru care, în principal, s-au alocat banii, cele 40 de miliarde care sunt alocate României pentru perioada 2014 – 2020″, a arătat Băsescu.

“Cea mai ridicolă observaţie mi se pare aceasta: că între Acordul de Parteneriat şi Programul naţional de reformă care a fost transmis la începutul anului la Comisia Europeană, precum şi recomandările specifice de ţară de la Consiliul din iunie nu se reflectă a exista o corelare. Aşa ceva este greu de imaginat, că nu îţi corelezi planul naţional de reformă cu obiectivele de ţară anunţate şi cu raportul de la recomandările specifice de ţară de la ultimul Consiliu European, din 27 – 28 iunie”, a adăugat el.

“Lipsă  cronică de capacitate de analiză”

Traian Băsescu a insistat că formulările dure din analiza experţilor Comisiei Europene cu privire la proiectul documentului cadru transmis de Guvernul României i se pare “unul dintre cele mai grele afronturi” pe care le-a văzut la adresa unui guvern sau unei ţări, de când este membru al Consiliului European.

“O observaţie extrem de grea, după opinia mea, este cea care spune direct, frust: Guvernul dă dovadă de o lipsă cronică de capacitate de analiză şi spune: de ce această informaţie? Nu are capacitate de analiză pe situaţia ţării, lipsă de capacitate de analiză în ceea ce priveşte priorităţile de dezvoltare şi lipsă de capacitate de analiză în stabilirea obiectivelor care, prin finanţare europeană 2014-2020, ar contribui la creşterea competitivităţii şi creare de locuri de muncă. Mi se pare că este unul din cele mai grele afronturi pe care, de când sunt eu în Consiliul European, le-am văzut la adresa unei ţări, a unui Guvern: lipsă de capacitate de analiză. Îmi este greu să înţeleg cum au putut face un astfel de document”, a punctat preşedintele.

O altă formulare a CE din procesul-verbal al analizei acordului de parteneriat transmis de România: “Guvernul arată că nu a învăţat lecţiile din ce s-a întâmplat din 2007-2013”, a mai arătat Băsescu.

El a insistat că, în acordul de parteneriat cu Comisia Europeană sunt propuse acţiuni, proiecte neeligibile. “Oamenii ăştia nu ştiu ce fel de acţiuni pot fi finanţate cu bani europeni. Vă dau o altă formulare din acest document – sigur, sintetizată şi tradusă: incoerenţă şi lipsa unei orientări strategice în abordarea obiectivelor tematice!”, a adăugat şeful statului.

“Geniul” Fenechiu a lăsat baltă Master Planul pentru Transporturi

“Şi, în sfârşit, pentru că tot am pierdut «un geniu», pe domnul Fenechiu, o observaţie din documentul experţilor Comisiei Europene care spune «lipsă de Master Plan pentru Transporturi». Aşa genial şi aşa lipsă, după domnul prim-ministru”, a mai comentat Băsescu.

Preşedintele şi-a exprimat îngrijorarea că la 1 ianuarie 2014 începe noul exerciţiu bugetar şi “noi, nu numai că nu avem proiecte pregătite pentru 1 ianuarie 2014, proiecte care ar fi trebuit să fie gata de licitaţie şi să înceapă pe urmă implementarea lor, noi nu reuşim să ne facem documentele de bază care să ne permită accesarea banilor, darămite să avem pretenţia la proiecte”.

Şeful statului s-a arătat dispus să acorde ajutor Guvernului în privinţa elaborării Acordului de Parteneriat. “Nici nu am să dau indicaţii Guvernului ce are de făcut, că nu e atribuţiunea mea. Spun public doar un lucru: Dacă au nevoie de ajutor, sunt gata să îi ajut pentru că ştiu ce ar trebui făcut, dar numai dacă au nevoie de ajutor”, a arătat Băsescu.

MFE promite revizuirea

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a menţionat, într-un comunicat, că proiectul Acordului de Parteneriat transmis CE pe 6 iunie şi supus în aceeaşi zi dezbaterii publice “nu putea fi unul aproape definitivat” şi că aceasta se va întâmpla în toamnă.

“Până la momentul transmiterii Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020, autorităţile române şi serviciile Comisiei Europene poartă un dialog informal care constă în întâlniri şi schimb de corespondenţă. Schimbul de opinii dintre autorităţile române şi serviciile Comisiei este unul constructiv şi, ca urmare a discuţiilor purtate în cadrul dialogului informal, documentul consultativ va fi revizuit conform concluziilor agreate de ambele părţi”, susţine MFE.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.