Beat la volanul unui microbuz cu elevi

Un barbat de 32 de ani din satul Biusa, judetul Salaj, a fost prins, vineri, de politistii din Cehu Silvaniei, in timp ce conducea sub influenta bauturilor alcoolice un microbuz in care se aflau 15 persoane, majoritatea elevi. El detine autorizatie de transport persoane si poate efectua servicii de transport persoane cu microbuzul proprietate personala, autovehiculul avand o capacitate de 15 plus 1 locuri.

Cand a fost oprit de politisti, barbatul ii preluase pe cei 15 pasageri din fata Grupului Scolar “Gheorghe Pop de Basesti” din Cehu Silvaniei si urma sa-i transporte pe traseul Cehu Silvaniei – Biusa. Cei mai multi dintre pasageri erau elevi, iar restul localnici din satul Biusa, angajati la o firma din Cehu Silvaniei.

Barbatul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, care au evidentiat o imbibatie alcoolica de 0,56 miligrame/litru alcool pur in aerul expirat. El este cercetat penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism avand o imbibatie alcoolica de peste 0,8 grame/litru de alcool pur in sange. Potrivit politistilor, desi microbuzul nu era unul scolar, fapta ramane deosebit de grava. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.