Bulgarii pot: Autostrada de la Sofia şi Burgas, inaugurată

Bulgaria, ţara cea mai săracă a Uniunii Europene şi cu infrastructura rutieră învechită, a inaugurat, luni, o autostradă de 360 km, care traversează ţara de la vest la est şi asigură legătura între capitala Sofia şi Burgas, oraş situat la Marea Neagră.

Construirea autostrăzii a început în anii ’70 şi a fost întreruptă de mai multe ori din cauza lipsei fondurilor, dar până la urmă bulgarii au „dovedit-o”, reuşind să acceseze fonduri europene. E drept că aparţine Coridorului Transeuropean VIII, care asigură legătura între Marea Adriatică şi Marea Neagră, şi că reluarea lucrărilor a avut loc în 2004, cu termen de finalizare în 2009, fiind întârziată construirea ultimei porţiuni de aproximativ 100 de kilometri.

În suprafaţă de 111.000 de kilometri pătraţi, Bulgaria are 400 km de autostradă. Guvernului bulgar mizează pe finanţările europene pentru a-şi dezvolta infrastructura rutieră prost întreţinută, două treimi din cei 19.000 km de drum necesitând reparaţii. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.