ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

UPDATE! Călin Roman cere Parchetului să-l confrunte cu ministrul Şova, care l-a reclamat că l-ar fi mituit. Şova: Confruntarea nu va avea loc, nu suntem la turnir

Data:

Directorul grupului de firme Selina, Călin Roman, cere Parchetului Tribunalului Bihor să fie audiat şi confruntat cu ministrul Dan Şova, care l-a denunţat pentru o presupusă tentativă de mituire a sa. Reprezentanţii grupului arată, într-un comunicat de presă dat joi seară, că informaţiile demnitarului nu sunt reale, în sensul că în timpul întâlnirii dintre Roman şi ministru, la Beijing, “nu a existat nicio discuţie în sensul oferirii vreunei sume de bani”.

“În acest sens, ne-am pus la dispoziţia organelor de anchetă penală, solicitând audierea de urgenţă pentru orice fel de clarificări ar fi necesare în vederea lămuririi acestei situaţii”, se arată în comunicat.

Documentul are ataşată şi o cerere adresată Parchetului Tribunalului Bihor, conform căreia directorul Călin Roman, prin avocatul Răzvan Doseanu, solicită audierea de urgenţă şi chiar confruntarea faţă în faţă cu Dan Şova.

“Solicit respectuos audierea mea de urgenţă pentru a da toate lămuririle necesare raportat la informaţiile apărute în mass-media, în legătură cu pretinsa faptă penală săvârşită de subsemnatul şi semnalată de către ministrul Dan Şova. Solicit, de asemenea, confruntarea de urgenţă cu numitul Şova Dan în situaţia în care există contradicţii între declaraţiile noastre”, se arată în cererea transmisă Parchetului.

UPDATE: Într-o intervenţie telefonică la emisiunea “Jocuri de Putere” de la Realitatea TV, ministrul Dan Şova a spus că refuză confruntarea ce cel împotriva căruia a depus plângere.

“Confruntarea (cu presupusul mituitor, n.r.) nu se va produce, pentru că nu suntem la turnir aici. Eu am depus plângerea, organele de urmărire penală trebuie să urmeze procedurile. Discuţia s-a desfăşurat în Hotelul Crown Plaza, la etajul 8, în dreptul unei camere de luat vederi. Apoi a fost reluată în faţa unui membru al CA al CNADNR, care îmi este martor. (Procurorii, n.r.) vor trebui să trimită o comisie rogatorie la Beijing, pentru a pune mâna pe acea înregistrare. Sunt convins că mai există şi în ziua de astăzi”, a precizat Dan Şova. 

Ministrul Dan Şova a declarat, joi, că a depus o plângere penală la DNA împotriva reprezentantului unei mari companii care, în timpul vizitei făcute în China, a încercat să îl mituiască pentru a obţine un contract de construire a unui tronson de autostradă.

Ministrul nu a dezvăluit cine este cel care ar fi vrut să-l corupă şi a admis că singurele sale „probe” sunt imaginile care ar putea fi luate de la hotelul din Beijing şi un martor al discuţiei.

Plângerea ministrului Dan Şova a fost trimisă de DNA, care şi-a declinat însă competenţa în acest caz, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

De aici şi până la aflarea identităţii presupusului mituitor a fost un simplu pas: purtătorul de cuvânt al Parchetului a făcut public numele lui.

Magda SEVERIN

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

O nouă priză de încărcare CCS cu control integrat

Această componentă combină funcții care anterior erau separate. CHARX...

CTP Romania. Oportunități într-o comunitate solidă

CTP creează comunități. Iar parcurile industriale, aflate în proprietatea...

Hankook – rezultate în 2025

Producătorul de anvelope premium Hankook a obținut, în 2025,...

SGS România se afiliază Romalimenta și CCIFER

SGS România devine membră a Federației Romalimenta și a...

Hankook devine partener global al FIA

Producătorul de anvelope Hankook devine partener global, cu efect...

Piața spațiilor industriale și logistice, în 2025

Piața spațiilor industriale și logistice din România a continuat...

Sunswap produce semiremorci frigorifice autonome

Sunswap este un dezvoltator din Marea Britanie de echipamente...

Parteneriat Model Solution-ArtCenter College of Design

Model Solution Co., Ltd. a încheiat un acord cu...