Cazul evaziunii de 50 mil euro: Pe modelul “Caltaboşul”, senatorul Bădălău primea pulpe, piept şi ficat de pui

Senatorul Niculae Bădălău s-a întâlnit de mai multe ori cu unul dintre membrii reţelei evazioniste, El-Khoury Elias, apărându-i acestuia interesele şi primind de la el pulpe, piept şi ficat de pui, potrivit unor documente ale anchetatorilor din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro. “La sfârşitul lunii mai, la solicitarea lui Bădălău Niculae, El-Khoury Elias a pus la dispoziţia acestuia, prin intermediul lui Sărăcuţu Adrian, cu titlu gratuit, 200 pulpe de pui, 200 bucăţi piept de pui şi 20 de kilograme ficat de pasăre, produsele fiind ridicate, în data de 29 mai 2013, de la un punct de desfacere deţinut de Agroli Group SRL, de către Rada Gabriel. Produsele au fost folosite pentru petrecerea organizată Bădălău Nicolae la restaurantul său din oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu”, se precizează în documentele procurorilor anticorupţie.

“Bădălău Niculae apără interesele lui El-Khoury Elias, cu care are numeroase întâlniri, după ce în prealabil se înţeleg la telefon cu privire la ora şi locul întâlnirii. (…) Acesta a intermediat liderului grupării evazioniste El-Khoury Elias mai multe întâlniri cu persoane care deţin funcţii importante în instituţiile de stat din judeţul Giurgiu (prefectură, conducerea APIA), judeţ în care se derulează principalele activităţi infracţionale”, se arată în documentele DNA.

Potrivit anchetatorilor, într-una dintre discuţiile purtate cu El-Khoury Elias, senatorul l-ar fi “dojenit” pe acesta pentru că “n-a venit cu actele” necesare la APIA. În acelaşi context, anchetatorii precizează că o firmă din circuitul evazionist ar mai fi primit de la APIA peste 2,7 milioane lei, cea mai mare parte a acestor bani ajungând la Elias El-Khoury.

“Astfel, în cadrul discuţiei telefonice din data de 11.07.2013, Bădălău Nicolae îi spune lui El-Khoury Elias că este cu directorul de la APIA şi îl dojeneşte că n-au venit cu actele. Conform actelor din dosar în perioada ianuarie – februarie 2013, SC Agrozootehnica SA Vedea, societate comercială prezentă în circuitul evazionist, mai primise de la APIA suma de 2.778.000 RON (…) Din raportul de constatare întocmit în cauză în evidenţa CEC Bank SA, SC Agrozootehnica SA Vedea figurează cu contul prin care, în perioada 01.01.2011 – 07.02.2013, a rulat 2.778.000 RON. Toţi banii au provenit de la APIA şi au fost destinaţi, în principal, către Elias El-Khoury – 1.452.000 RON, SC VEDEA VERDE SRL – 628.700 RON, SC AVICOLA MIHAILESTI SA – 362.600 RON şi Agenţia Domeniilor Statului – 300.900 RON”, se menţionează în aceleaşi documente ale anchetatorilor.

În data de 23 mai, la sediul Prefecturii Giurgiu, Niculae Bădălău a intermediat întâlnirea dintre El-Khoury Elias şi prefecta Lavinia Crişu, întâlnire ce a avut loc o zi mai târziu, mai susţin anchetatorii.

Conform aceloraşi documente, firmele controlate de El-Khoury Elias erau “interesate” şi au avut procese cu Agenţia Domeniilor Statului pentru o suprafaţă de 800 de hectare.

Anchetatorii enumeră şi produsele alimentare pe care le-ar fi primit senatorul de la El-Khoury Elias.

De la Sărăcuţu Adrian, 200 pulpe de pui, 200 de bucăţi piept de pui şi 20 kg de ficat de pasăre

“La sfârşitul lunii mai, la solicitarea lui Bădălău Niculae, El-Khoury Elias a pus la dispoziţia acestuia, prin intermediul lui Sărăcuţu Adrian, cu titlu gratuit, 200 pulpe de pui, 200 bucăţi piept de pui şi 20 de kilograme ficat de pasăre, produsele fiind ridicate, în data de 29 mai 2013, de la un punct de desfacere deţinut de Agroli Group SRL, de către Rada Gabriel. Produsele au fost folosite pentru petrecerea organizată Bădălău Nicolae la restaurantul său din oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu”, se precizează în documentele procurorilor.

Anchetatorii mai spun că tot Bădălău a făcut demersuri “la nivelul conducerii ANAF şi la nivelul conducerii Ministerului Economiei pentru obţinerea funcţiei dorită pentru Constantinescu Silvana”.

În acest dosar au fost operate, marţi seara, primele arestări: procurorul Angela Nicolae, şeful Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe, altele decât Phare, din Parchetul General, şi fiul acesteia, Daniel Nicolae, acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv complicitate, ambele în formă continuată.

Procurorii anticorupţie cer arestarea a încă 27 de persoane, respectiv a lui Moubarak Mahmoud Sleiman, Masri Mohamed Mahmoud, Antonio Laurenţiu Burlacu, Răzvan Adrian Lungu, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Georgeta Neagu, Camelia Sora, Petra Gherbezan, Florin Dănilă, Abdul Mousim al Zaid, Andrei Viorel Mardare, Sorin Cristian Ştefan, Traian Ilie, Zayed Husein, Ali A. Ali, El Khoury Elias, Atef El Said Abd El Aziz El Keleini, Ghaziri Rami, Omar Hamid, Mouhamed Kouli, Chraif Ali, Mihail Răzvan Ţigănilă, El Khoury Chrbel, Adrian Sărăcuţa, El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed, Daher Orlando Emil, Angela Eugenia Nicolae şi Daniel Nicolae. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.