CFR, păgubit cu 1,6 mil. dolari de 3 complici ai lui Necolaiciuc. DNA i-a deferit justiţiei

Procurorii DNA au trimis în judecată 3 complici ai fostului director general al CFR SA, Mihai Necolaiciuc, pentru o pagubă de 1,6 milioane de dolari produsă companiei feroviare, ei câştigând ilegal o licitaţie de instalare a unui sistem de monitorizare a 100 km cale ferată. Ei n-au executat niciodată lucrările, dar au făcut facturi false şi au încasat banii imediat după licitaţie. Dosarul a fost disjuns din cel al lui Necolaiciuc şi este înaintat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Amintim că Necolaiciuc este judecat pentru fraudarea cu peste 70 de milioane de euro a companiei CFR SA, pe care a condus-o între iulie 2000-octombrie 2003. El a fost extrădat din Statele Unite şi adus în 20 aprilie 2011 pentru a fi judecat în România, fiind eliberat din arest în ianuarie 2012, iar acum este judecat în libertate.

Este vorba despre Adrian Viorel Gaşpar, Dumitru Creştin şi Andrei Bogdan Gheorghiu, asociaţi şi administratori la SC Romtehno Invent SA, deferiţi justiţiei pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în 13 iunie 2001, în urma unei licitaţii organizate prin Bursa Română de Mărfuri, între SC Romtehno Invent SA (cu obiect de activitate declarat “intermedieri în comerţul cu produse diverse”) şi CN CFR SA a fost încheiat un contract de achiziţii pentru instalarea unui sistem de monitorizare a 100 km de cale ferată. Acest contract a fost câştigat în condiţiile în care SC Romtehno Invent SA nu aveau niciun fel de activităţi şi nici angajaţi, iar la licitaţie au mai depus oferte alte două societăţi comerciale controlate de cei trei inculpaţi.

La câteva zile de la semnarea contractului şi în lunile următoare, Gaşpar, Creştin şi Gheorghiu au întocmit facturi fiscale fără ca firma acestora să fi efectuat vreo prestaţie în baza contractului menţionat şi au încasat în mod necuvenit 4.862.160 lei (echivalentul a 1.673.145 de dolari calculat la cursul mediu de 29.060 lei/dolar), sumă cu care CN CFR SA s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În vederea recuperării acestei pagube, anchetatorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile şi conturi bancare aparţinând celor trei inculpaţi, arată DNA, luni, într-o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna octombrie.

Acest caz s-a constituit prin disjungere din cauza penală prin care au fost trimişi în judecată inculpatul Mihai Necolaiciuc şi alte persoane din conducerea CN CFR SA pentru prejudicierea acestei companii cu suma de peste 18 milioane de euro.

În 1 februarie 2008, Necolaiciuc a fost deferit justiţiei pentru comiterea a 7 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave şi a 3 infracţiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Faptele au fost produse în perioada 2001-2003, când Necolaiciuc conducea CFR SA şi se referă, concret, la achiziţionarea de panouri de afişaj în staţiile CFR, a unui sistem de monitorizare a 100 km de traseu de cale ferată, cuplaje electrice, schimbătoare de cale ferată (macazuri), motorină şi soluţie de ignifugare. Prejudiciul creat este de 580.663.188.284 lei vechi (18.368.442 euro, calculat la cursul de schimb aferent perioadei de referinţă) în dauna CNCFR.

La activităţile infracţionale au participat, în calitate de complici, şi alte persoane din fosta conducere a CNCFR sau şefi de servicii – Misir Mihail Gabriel, Olăeru Viorica, Vlăduţ Ilie, Vlăduţ Dragoş Vasile, Matei Maria Ana, Costea Octavian, Ţolea Adrian, precum şi administratori ai unor firme – Ilişcă Marius şi Nicula Ovidiu Lucian.

O parte din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective 143.062.314.904 lei vechi (4.525.570 euro) au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamităţi naturale.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.