UPDATE! Chiliman şi complicii, reţinuţi de DNA

Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1 al Capitalei şi prim-vicepreşedinte al PNL, a fost reţinut în această seară, la ora 20.30, de procurorii DNA Ploieşti, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracțional organizat şi complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată. 

Edilul îşi va petrece noaptea în arestul Poliţiei Câmpina iar mâine va fi prezentat instanţei supreme, cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE: În acelaşi dosar au fost reţinuţi, tot pentru 24 de ore, complicii lui Chiliman:

– Ioana Costescu – consilierul personal al edilului -, pentru constituirea unui grup infracțional organizat şi trafic de influenţă

– consilierul local Ion Brad – preşedinte de şedinţă al Consiliului Local Sector 1 şi fost trezorier al PNL – pentru constituirea unui grup infracțional organizat şi complicitate la trafic de influenţă

– Vlad Moisescu – fost consilier al premierului Tăriceanu în perioada 2004 – 2008 – pentru constituirea unui grup infracțional organizat şi trafic de influenţă.

Şi ei fi prezentați Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Chiliman este urmărit penal în dosarul de corupţie disjuns din cel al cumnatului premierului, Iulian Herţanu, în care este cercetat sub control judiciar şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Edilul a fost audiat astăzi timp de 4 ore la DNA Ploieşti, el fiind ridicat cu mandat chiar de pe Aeroportul Otopeni, când se întorcea în ţară.

Anchetatorii au făcut percheziţii de dimineaţă la sediul Primăriei Sectorului 1 şi la domiciliile a 6 suspecţi de fapte de corupţie, printre care Andrei Chiliman, Ioana Costescu, Ion Brad şi Vlad Moisescu.

Iată faptele, aşa cum sunt prezentate de DNA într-o sinteză a rechizitoriului procurorilor:

“Încă din anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa suspectului Moisescu Vlad Octavian, a fost constituit un grup infracțional organizat, compus din acesta, Costescu Ioana (consilier personal al primarului Chiliman Andrei și interfața lui Moisescu Vlad Octavian la nivelul Primăriei Sectorului I București), Chiliman Andrei Ioan și Brad Ion (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție și asimilate acestora, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

Suspectul Moisescu Vlad Octavian coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionării acestora, suspecții Costescu Ioana și Brad Ion derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar inculpatul Chiliman Andrei Ioan, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între suspecții Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Brad Ion, inculpatul Chiliman Andrei și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% inculpatul Chiliman Andrei; 15% Moisescu Vlad; 15% Ioana Costescu; 15% Brad Ion, 10% partidul respectiv (PNL – n.r.) – filiala Sector 1.

Diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

Concret, grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei.

Această din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plățile efectuate de către Primăria Sectorului 1 București către firma respectivă, în perioada 2007 – 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică menționată.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”.

Surse judiciare spun că denunţătorul în acest caz a fost Gigi Boeru, patronul SC Romair Consulting SRL. El a fost reţinut de DNA în 10 iunie, fiind acuzat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Ar fi vorba despre contractul de prestarea serviciilor de gestionare a proiectelor de construcții privind lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Sectorul 1 București – care se execută gratuit pentru cetăţeni, dar din bani împrumutaţi de primarul Chiliman de la BEI, prin două contracte în valoare totală de 261,5 milioane euro -, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier, încheiat între administrația locală – în calitate de achizitor – și SC Romair Consulting SRL – în calitate de prestator.

La audierile de astăzi, Chiliman Edilul a răspuns cu “nu” tuturor întrebărilor legate de mită: nu a discutat, pretins, primit bani contra acordării preferenţiale de contracte din banii primăriei.

Trebuie precizat că Primăria Sectorului 1 are un buget anual de circa 1 miliard de euro, aproape cât bugetul Primăriei Capitalei.

Chiliman se află la al treilea mandat de primar al Sectorului 1, iar pentru anul viitor ţintea fotoliul de primar al Capitalei.

Magda SEVERIN

Sursă foto: ziuanews 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.