Condamnare RECORD în dosarul insolvențelor lui Adamescu: 22 de ani de închisoare pentru judecătorul Mircea Moldovan

Curtea de Apel București l-a condamnat astăzi la 22 de ani de închisoare pe judecătorul Mircea Moldovan, în același dosar în care Dan Adamescu, patronul Astra Asigurări, a primit 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru mituirea mai multor magistrați în dosarele sale de insolvenţă.

Alți 3 judecători – toți de la Tribunalul București -, cumpărați de Adamescu pentru a pronunța soluții favorabile în două dosare ale sale de insolvențe, au fost condamnați la următoarele pedepse:

 Elena Rovenţa – 5 ani şi 10 luni;

– Sorin Viziru – 5 ani;

– Ion Stanciu – 3 ani şi 8 luni.

De asemenea, au fost condamnați și 5 practicieni în insolvență:

– Ilie Preda – 6 ani și 10 luni închisoare cu executare

– Emanoil Postelnicu – 2 ani și 8 luni închisoare cu executare

– Gabriel Hanganu – 3 ani închisoare cu executare

– Monica Angela Borza – 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendare

– Cristina Elena Popa – 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare, ea fiind obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, timp de 60 de zile, la Societatea Medicală Sf. Cuvioasa Paraschiva din Voluntari sau la Direcția de Asistență Educațională Voluntari.

În același dosar, omul de afaceri Iosif Armaș, fost deputat PSD, a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

Magistratul care a sărit gardul

Judecătorul Mircea Moldovan a primit cea mai grea pedeapsă deoarece i s-au cumulat pedepsele de circa 6 ani aplicate pentru fiecare faptă comisă.

În urma contopirii acestora, instanţa a decis ca Moldovan să fie condamnat la 6ani şi 10 luni de închisoare, la care au adăugat un spor de 15 ani şi 2 luni de închisoare, ceea ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse.

Imaginile cu Mircea Moldovan sărind gardul locuinţei sale din Voluntari (imaginile fiind surprinse de camerele de luat vederi ale unei firme vecine cu casa lui) în momentul în care procurorii au venit să-l ridice pentru audieri au făcut deliciul presei în 19 mai 2014.

El s-a făcut nevăzut timp de câteva ore, apoi s-a predat, îmbrăcat în trening şi declarând că a fost la plimbare şi nu a ştiut că poliţiştii or să-l caute acasă pentru a-l aduce cu mandat la DNA.

În cazul lui Adamescu, instanța a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Sentința nu este definitivă.

Dosarul a fost trimis în judecată pe 14 iunie 2014, de procurorii DNA – vezi infracțiunile comise de fiecare dintre inculpați.

Potrivit procurorilor, cei 4 judecători – arestați în luna mai 2014 și plasați în arest la domiciliu, odată cu Adamescu, în 30 august -, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Adamescu le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa pentru a dispune soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă pe care acesta le avea deschise.

Stenogramele aflate la dosar rezultă că avocatul său, care s-a sinucis aruncându-se în faţa metroului, a divulgat tot.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) şi Emanoil Postelnicu şi Gabriel Hanganu, pentru dare de mită.

Șpăgile

Mircea Moldova a primit sume de bani (3.000 – 4.000 lei) direct, prin Western Union (8.000 lei) sau direct pe cardul de salariu, produse alimentare (pește, carne de vită/miel), cherestea și aproximativ 90 mp de lambriuri, în valoarea totală de 6.652 lei, TV color.

Ion Stanciu a primit şpagă 10.000 lei ca „rată de vacanță”, dar și obiecte vestimentare achitate de un practician în insolvență, pentru soția judecătorului.

Elena Rovența a luat mită 10.000 lei remişi prin mascarea plicului într-o revistă; a fost doar o parte din suma de 174.000 euro ce reprezenta onorariul unui practician în insolvență.

Ciprian Viziru a luat şpagă 10.000 lei și o sacoșă cu produse (în vederea soluționării în favoarea unui practician în insolvență a unor dosare de insolvență). (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.