Bilant DNA: Condamnarile definitive in dosare de coruptie s-au dublat

Numarul persoanelor condamnate definitiv de instante in dosare instrumentate de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie a crescut in 2011 cu 93,5% fata de 2010, dar si numarul persoanelor puse sub acuzare si prejudiciul retinut in rechizitorii, potrivit bilantului activitatii institutiei pe anul trecut. Daniel Morar, seful DNA, a precizat, luni, ca anul trecut au fost condamnate definitiv 298 de persoane, fata de 154 in 2010, si ca printre acestia se numara 4 demnitari (2 deputati, 1 fost deputat si un subprefect), 5 primari, 3 viceprimari, 4 magistrati, 5 avocati, 26 de politisti, 7 comisari de garda (4 de la Garda Financiara, 3 de la Garda de Mediu), 4 ofiteri si subofiteri ai ISU, 8 lucratori vamali si 10 directori de institutii publice.

In 2011 au fost intocmite 233 de rechizitorii in care au fost puse sub acuzare 1091 de persoane, dintre care 41 sunt persoane juridice, in comparatie cu numai 3 [n.r. persoane juridice] in 2010. Totodata, au fost 333 de inculpati arestati intr-o faza a urmarii penale, in comparatie cu circa 155 in 2010.

Rechizitoriile intocmite si-au pastrat acelasi grad de complexitate, fapt indicat de prejudiciul total retinut in actele de judecata si de calitatea persoanelor trimise in judecata in aceasta perioada (6 deputati, 1 presedinte de consiliu judetean, 5 magistrati, 231 de politisti, majoritatea fiind din cadrul politiei de frontiera etc.).

De asemenea, a crescut considerabil suma prejudiciilor retinute prin rechizitorii (1.436 milioane de lei, echivalent a 333 milioane de euro, fata de 878 milioane de lei, echivalent a 204 milioane de euro in 2010).

In 2011 a crescut si numarul cailor de atac (apeluri si recursuri) declarate de procuror si admise de instante, cu 45%, respectiv 25% fata de anul precedent, potrivit bilantului.

“A crescut cu 90% numarul inculpatilor trimisi in judecata in stare de arest preventiv (223 comparativ cu 117 in anul 2010), infractiunile retinute prin actele de sesizare au acoperit toata sfera de incriminari atribuite in competenta DNA”, se mai arata in raportul de bilant.

Procurorii, socati de anularea sentintei lui Dinel Staicu

Daniel Morar a precizat ca procurorii au fost “socati” de decizia judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti de anulare a executarii condamnarii la 7 ani de inchisoare de catre Dinel Nutu, fost Staicu, in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor (BIR).

“Pe noi, pe procurori, acea solutie ne-a socat, pentru ca din toate analizele noastre nu exista un caz care sa justifice o asemenea solutie, adica anularea unei condamnari definitive. Nu exista un caz practic, vorbesc. Acum, asteptam motivarea instantei de judecata care a dispus o asemenea solutie si sa vedem ce este de facut. Din punct de vedere al cailor de atac, nu este nimic de facut. Este o solutie data definitiv. Noi trebuie sa vedem acum, CSM, daca acolo este o abatere disciplinara si noi procurorii daca e vorba de o fapta penala. Acel caz de contestatie in anulare a fost invocat in fata instantelor de apel si recurs, care au spus ca nu exista. De aceea, este ciudat sa vedem ca vine un alt complet al aceleiasi curti de apel, care spune ca exista si anuleaza”, a declarat Morar.

Daniel Morar, posibilul viitor procuror general al Romaniei

Daniel Morar detine pentru al doilea mandat consecutiv sefia DNA, iar in octombrie, cand ii expira si prelungirea de 6 luni acordata de procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi (cel de-al doilea mandat incetand, de fapt, la in 12 februarie a.c.) ar putea-o inlocui in functie pe aceasta. Mandatul procurorului general al Romaniei expira in 2 octombrie 2012, iar despre aceasta posibila rocada a fost intrebat, la sedinta de bilant a DNA, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu. El a raspuns insa evaziv, semn ca nu exclude mutarea.

Mai precis, Catalin Predoiu a spus ca este prematur sa se pronunte daca Daniel Morar ar putea fi propus ca procuror general al Romaniei, in locul Codrutei Kovesi. Intrebat daca s-a gandit, totusi, la asa ceva, ministrul Justitiei a raspuns ca “se gandeste la foarte multe lucruri”, dar ca nu vrea sa anticipeze in niciun fel, fiind “un subiect mult prea serios pentru a-l trata pe picior sau in gluma”. El a adaugat ca “este convins ca va veni si momentul in care sa poata raspunde la aceasta intrebare”.

Intrebat de jurnalisti ce va face dupa incheierea mandatului la conducerea DNA, Daniel Morar a spus: “Raman procuror”.

Magda SEVERIN


LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.