Contractul autostrăzii Nădlac-Arad, la reziliere

Construirea autostrăzii Arad-Nădlac, cofinanţată din Fondul de Coeziune de Uniunea Europeană, a fost licitată în condiţii pe care Comisia Europeană le consideră greşite, astfel că sunt posibile rezilierea contractului şi o nouă licitaţie, a anunţat premierul Victor Ponta. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care CE a presuspendat, în 25 octombrie,  programul POS-T, finanţat din fonduri structurale. Nivelul corecţiilor financiare propuse de Comisie depăşeşte 350 de milioane de euro, fiind vorba despre investiţiile derulate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) şi CFR SA.

“Sectorul Nădlac-Arad este un proiect care, din păcate, a fost conceput şi licitat în condiţii considerate de Comisia Europeană greşite, iar din acel motiv în special, Programul Operaţional Sectorial de Transporturi a intrat în faza de presuspendare. Acolo sunt corecţii financiare şi este posibilă rezilierea contractului şi o nouă licitaţie”, a spus prim-ministrul joi seara, la RTV.

Autostrada Nădlac-Arad, de aproape 39 km, a fost împărţită în două loturi: primul va fi executat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar al doilea, de 124,45 milioane euro, trebuie proiectat şi executat de compania germană Alpine Bau.

Lucrările au început în toamna trecută, iar termenul de finalizare a ambelor tronsoane este 2013.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.