Contractul pentru 10 km din Autostrada Transilvania (Lot 2 Ungheni – Ogra), semnat

CNADNR a semnat, ieri, cu Asocierea  JV SC Strabag SRL – SC Straco Grup SRL (Lider de Asociere – SC Strabag SRL), contractul pentru „Realizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lot 2: Ungheni – Ogra, km 4+500 – km 14+605”.

Lucrările de execuție au fost atribuite prin licitație și au valoarea totală de 251.349.460,28 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din Fonduri de Coeziune (FC 85%) și Bugetul de Stat (GOR 15%).

„Obiectivul specific al contractului este realizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lot 2: Ungheni – Ogra, km 4+500 – km 14+605 şi remedierea eventualelor defecte ale acestor lucrări în Perioada de Notificare a Defectelor, în conformitate cu prevederile Contractului de Lucrări”, precizează CNADNR, în comunicatul remis astăzi redacției.

Durata contractului este de 60 de luni, din care 12 luni pentru execuţia lucrărilor și 48 de luni pentru garanţie.

Așadar, anul viitor pe vremea aceasta vor trebui dați în circulație cei aproape 10 km din această porțiune a Autostrăzii Transilvania. Asta dacă, evident, ordinul de începere a lucrărilor va fi semnat rapid de CNADNR. Dacă nu, șantierul va trena în binecunoscutul ritm acceptat de CNADNR.

CNADNR a desemnat în 27 ianuarie a.c. câștigătorii licitațiilor lansate în:

25 iunie 2014 (pentru Ogra – Câmpia Turzii)

– 10 iulie 2014 (pentru Ogra – Tg Mureș).

În total vor fi construiți 56,5 km din Autostrada Transilvania, porțiunea Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureş, pentru care vor fi cheltuiți (în mare parte din fonduri europene) 1,2 miliarde lei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.