Dan Nica, audiat ca martor in dosarul Posta Romana, in care Chiuariu si Nagy sunt judecati pentru trafic de influenta

Fostul ministru al Comunicatiilor in guvernarea Nastase si revenit in functie in Guvernul Ponta, Dan Nica a fost audiat, marti, la ICCJ, ca martor in dosarul Posta Romana, in care sunt judecati fostii ministri Tudor Chiuariu si Zsolt Nagy, precum si fostul sef al Postei Romane, Mihai Toader. Instanta a respins cererea lui Tudor Chiuariu de a se  judeca la secret pana la pronuntarea in dosar, invocand faptul ca relatarile jurnalistilor ii aduc atingere demnitatii si,pe de alta parte, constituie o presiune asupra completului de judecata. Magistratii au apreciat insa ca impartialitatea lor nu este afectata de mediatizare.

Intrebat de jurnalisti ce s-a intamplat cu imobilul care face obiectul acestui caz, Dan Nica a declarat, la finalul audierii, ca a fost citat doar ca martor al apararii. “Nu am de unde sa stiu eu. L-am dat Postei, ce au facut mai departe sa spuna cei care stiu mai bine”, a afirmat Nica.

El a spus ca a semnat titluri de proprietate pentru tot ce inseamna terenuri ale Romtelecom, Posta si Radiocomunicatii din toata tara pentru ca nu aveau niciun titlu, iar daca era vorba de vreo privatizare cum a fost in cazul Romtelecom, ea se facea pe un leu pentru ca nu aveau valoare, neavand niciun teren.

15.000 de titluri de proprietate semnate ca ministru

Intrebat de ce in loc de suprafata initiala de peste 12.000 mp a semnat doar pentru 8.200 mp, Nica a precizat ca diferenta apartinea Ministerului Culturii si a fost data acestei institutii. El a mentionat ca, in perioada 1995-1996, Postei i s-a dat acest teren la compensatie cu cladirea de pe Calea Victoriei, care a apartinut Muzeului de Istorie, pentru a nu se muta o institutie importanta.

In sala de judecata, Nica a subliniat ca, in perioada cat a fost ministru, a semnat peste 15.000 de titluri de proprietate si ca printre acele titluri, mai mult ca sigur, a fost si cel pentru imobilul din cauza.

Chiuariu se da victima

Fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu a declarat, la iesirea din sala de judecata, ca anumite aspecte din sedinta sunt redate de unii jurnalisti intr-un mod care aduc atingere prezumtiei de nevinovatie.

“In acest mod se creeaza o impresie falsa la nivelul opiniei publice si o presiune asupra completului de judecata si mi se aduce o atingere a dreptului la reputatie”, a afirmat Chiuariu. El a spus ca este “o campanie orchestrata de Monica Macovei”, iar daca aceste calomnii vor continua se va adresa instantei pentru repararea prejudiciului.

Nu este prima oara cand fostul ministru al Justitiei o ataca pe Monica Macovei, un alt ministru al Justitiei, acuzand-o de tot ceea ce i se intampla lui acum.

Instanta a acordat pentru 8 iunie un nou termen in acest proces, al 24-lea.

Deferiti justitiei pentru abuz in serviciu

Fostul ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, si fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, au fost deferiti justitiei pentru infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial.

In acelasi dosar a mai fost trimis in judecata Dan Mihai Toader, presedinte al CA si director general al Companiei Nationale Posta Romana SA (CNPR), Emanoil Lepadatu, director economic executiv al CNPR, si Andrei Marinescu, director executiv al Directiei de Dezvoltare Strategica al aceleiasi companii, precum si Ioan Folfa, administrator la SC TOPCADEX 99 SRL.

Potrivit DNA, in perioada 2005-2007, printr-un sir de acte nelegale, reprezentantii Postei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publica a statului roman in proprietatea privata a SC Imopost Developments SA, demers in care au fost implicati si doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza societatea, prin schimbarea situatiei juridice a imobilului.

Prejudiciul in acest dosar este evaluat la peste 8,6 milioane euro. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.