Dan Voiculescu vrea audierea lui Traian Băsescu în dosarul său

La termenul de marţi al judecării dosarului lui Dan Voiculescu – principalul inculpat în privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) – preşedintele fondator al PC a recurs la noi subterfugii pentru a mai trage de timp. De data aceasta, a cerut Tribunalului Bucureşti să-i audieze în cauză şi pe preşedintele Traian Băsescu – pe vremea privatizării ICA fiind primar general – şi pe foştii miniştri ai Agriculturii Ilie Sârbu (socrul premierului Victor Ponta) şi Dacian Cioloş (actual comisar european), în calitate de martori, pentru a depune mărturie că nu a făcut presiuni asupra lor. De asemenea, „Felix” a solicitat să fie reaudiat atât el, cât şi doi acţionari ai Grupului Grivco. Instanţa a admis însă numai cu reaudierea lui Voiculescu, următorul termen al procesului fiind stabilit pentru 28 mai.

Concret, fostul senator Voiculescu a cerut instanţei, prin intermediul avocatul său, Gheorghiţă Mateuţ, să-l audieze ca martor pe preşedintele Traian Băsescu, pentru ca acesta să dea o declaraţie în legătură cu emiterea unei autorizaţii în anul 2000, pe vremea când era primar general al Capitalei, în legătură cu construirea unei clădiri de birouri pe un teren al societăţii comerciale Bioprod SRL, societate constituită de Grupul Grivco şi ICA.

Mateuţ a precizat că doreşte ca Traian Băsescu să spună dacă Dan Voiculescu a exercitat presiuni asupra lui pentru emiterea acelei autorizaţii.

Totodată, avocatul a cerut instanţei să-i audieze ca martori pe foştii miniştri ai Agriculturii, Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş, pentru ca aceştia să dea detalii în legătură cu emiterea unor note de fundamentare privind privatizarea ICA şi să spună că în evidenţele contabile ale Ministerului Agriculturii nu există prejudiciul constatat de procurorii DNA.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, pentru că şi-a folosit funcţia din partid pentru a obţine foloase din privatizarea ICA, dar şi pentru spălare de bani. De atunci au trecut 5 ani şi dosarul se rejudecă de la zero, după ce inculpatul a demisionat de două ori din funcţia de senator, iar cauza a fost mutată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la Tribunalul Bucureşti şi invers.

Reluarea judecării dosarului la Tribunalul Bucureşti a început cu 6 amânări – ultima, cea de marţi -, Voiculescu încercând tot felul de subterfugii pentru a trage de timp, inclusiv cererea de returnare a dosarului la DNA, pentru a fi refăcut – solicitare respinsă de instanţă.

Procurorii anticorupţie acuză că privatizarea ICA s-a făcut în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro, iar prejudiciul produs statului este de peste 60 de milioane de euro.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.