De ce analize de competiție?

Pentru decizii corecte, ai nevoie de informații de calitate, interpretate de analiști experimentați. Iar cunoașterea pieței și, implicit, a competiției permite unei companii să determine poziția reală pe care aceasta o deține sau locul la care poate aspira.

Monitorizarea constantă a domeniului de activitate în care firma activează sau căruia i se adresează reprezintă, în același timp, o activitate esențiala în anticiparea de oportunități sau riscuri viitoare. Sunt motivele pentru care am solicitat din partea KeysFin o serie de informații privind analizele de competiție.

„Atunci când alegi soluții dedicate pentru informare și analiză, poți avea încredere că iei decizii strategice optime. Analizele de competiție sunt recomandate celor care își propun să fie, în mod constant, informați cu privire la dinamica companiilor cu care se întâlnesc în piață, la evoluția lor economico-financiară, activitatea de promovare a serviciilor și produselor comercializate de acestea, precum și cu privire la modificările de natură juridică”, a explicat Mihaela Andriescu, Business Development Manager KeysFin, furnizor de soluții integrate de business information. Ea a precizat că scopul acestui demers este de a identifica potențialele amenințări care ar putea veni din partea competitorilor sau eventualele oportunități. „Noi recomandăm clienților ca, pe lângă analiza de competiție, să fie deschiși pentru o analiză a sectorului în care activează, pentru a vedea poziția pe piață și a măsura dacă așteptările sau temerile lor sunt justificate, la nivel de sector. Analizele de sector sunt, totodată, și un instrument util pentru a prospecta un nou domeniu de activitate, în vederea extinderii sau pentru a face previziuni realiste despre domeniul căruia compania deja i se adresează”, a continuat Mihaela Andriescu.

Informații esențiale, într-un format ușor de înțeles

Concret, potrivit comunicatului transmis de KeysFin, analizele de competiție sintetizează informații cantitative (rezultate financiare) și calitative (date juridice, date despre comportamentul de plată, acționari și administratori) într-un raport comparativ pe companiile competitoare.

Astfel de rapoarte oferă informații importante despre competitorii numiți, analizate și interpretate de către analiști financiari, statistici și topuri, trenduri și modificări, toate într-un format ușor accesibil.

Pe lângă informațiile financiare, un aspect important îl reprezintă și informațiile reputaționale despre companii, acționari și administratori, precum și activitatea pe rețelele sociale și aparițiile în presa online.

Studiile de sector, imaginea completă

Pentru o imagine completă a unui sector de activitate, studiile de sector sunt un instrument ideal de marketing și strategie, ajutând la formarea unei idei clare despre dinamica unei piețe anume, prin identificarea și analizarea diverșilor factori cheie care o caracterizează, precum dimensiunea pieței, cei mai importanți jucători, sau oportunitățile și amenințările prezente. Specialiștii KeysFin realizează atât studii standard, cât și studii customizate, adaptate cerințelor specifice de afaceri.

Business-ul reprezintă o misiune riscantă, în absența unor informații concrete privind partenerii de afaceri. În lipsa unui capital suficient, tot mai multe firme aleg să întârzie plățile, apelând la creditul furnizor, un mecanism economic de finanțare de business, fără dobândă, care se extinde tot mai puternic.

Potrivit unui studiu realizat de KeysFin, 75% dintre firmele din economia românească au ajuns să apeleze la această soluție, în condițiile în care finanțarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil. Aceasta pare, la prima vedere, o soluție optimă, însă nici acest instrument nu este scutit de riscuri și provocări.

Peste 5.300 de firme intrate în insolvență, în primele 7 luni din 2017

Mai concret, dacă o firmă înregistrează dificultăți financiare și intră în insolvență, există riscul să atragă după sine și firmele cu care are relații pe bază de credit comercial. Peste 5.300 de firme au intrat în insolvență, în primele șapte luni din 2017, comerțul, construcțiile, industria extractivă, HORECA și transporturile generând cele mai multe cazuri de insolvență.

Să îți cunoști partenerii de afaceri este, deci, esențial, dacă îți dorești ca relația comercială să fie una fără surprize neplăcute. Ca transportator național sau internațional, dacă furnizezi servicii cu plata la termen către alte companii private, ești expus riscului de neplată.

„Cu soluțiile de credit information, ai un sprijin real pentru a verifica și urmări evoluția partenerilor de afaceri. Să știi în ce situație financiară se află firma cu care lucrezi, cum stă cu datoriile, în ce diferende juridice e implicată etc. – sunt date care te pot ajuta să iei o decizie optimă, atunci când vine vorba despre valoarea contactului, ce servicii poți să îi prestezi, să ai siguranța că îți vei primi banii. Alege atent partenerii cu care inițiezi afaceri, analizează în mod constant competiția, domeniul în care activezi sau căruia te adresezi și astfel ai șanse să identifici noi oportunități de dezvoltare și să eviți situații riscante, care iți pot afecta afacerea”, a recomandat Mihaela Andriescu.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.