Comisia Juridică a avizat arestarea lui Ion Stan. Rămâne de văzut dacă deputaţii vor veni să voteze în plen

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat pozitiv, cu 9 voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, cererea ministrului Justiţiei de arestare preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de două infracţiuni de trafic de influenţă. Avizul este consultativ, iar plenul Camerei trebuie să se întrunească pentru a da votul final. Problema va fi cvorumul, iar dacă deputaţii nu vor veni să voteze, totul se va amâna până după alegeri. Ion Stan candidează pentru un nou mandat.

Amintim că decizia Comisiei Juridice a fost amânată săptămâna trecută, pe motiv că probele din referatul procurorilor DNA nu sunt suficiente, deşi conţineau declaraţia şi probele denunţătorului (facturi de la 150 de găleţi de plastic roşii cumpărate pentru campania electorală din 2009) şi stenograme ale convorbirilor telefonice dintre el şi deputatul Ion Stan prin care acesta îi cerea “câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campania pentru parlamentare.

Prin amânarea luării unei decizii, Comisia juridică a depăşit termenul de 5 zile prevăzut în regulament, care a expirat la 1 decembrie.

Biroul permanent al Camerei se va întruni marţi, când va hotărî data convocării plenului. Dacă nu se va întruni cvorumul necesar, Camera Deputaţilor va fi convocată din nou, însă numai după alegeri.

Aceasta va însemna că votul pe cererea ministrului Justiţiei privind încuviinţarea arestării preventive a lui Ion Stan va fi dat de noii deputaţi, aleşi în 9 decembrie.

Tot procesul va fi prelungit, astfel, până după depunerea jurământului acestora, din care va face parte, poate, şi Ion Stan, care candidează pentru un nou mandat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.