Deputatul Titi Holban, scăpat de arest preventiv

Camera Deputaţilor a respins astăzi, cu 198 de voturi ”împotrivă” şi doar 96 de voturi ”pentru” cererea DNA de ridicare a imunităţii deputatului UNPR Titi Holban, pentru a fi arestat preventiv după ce a primit şpagă 10.000 euro în două tranşe, de la un denunțător, pentru a interveni ca firma administrată de un apropiat al acestuia să nu fie sancționată în urma unei inspecţii a Direcției Regionale Antifraudă.

Votul a fost secret, cu bile.

Titi Holban a apelat, în plen, la colegii lui deputaţi, să analizeze situaţia “omeneşte” sau chiar “dumnezeieşte”, arătând că oricare dintre ei ar putea fi în această situaţie.

Procurorii DNA au început în 24 iunie a.c. urmărirea penală a deputatului Titi Holban, pentru trafic de influență.

Chiar dacă el nu va fi arestat preventiv, cercetările vor putea fi continuate cu el în stare de libertate, deoarece nu beneficiază de imunitatea lărgită pe care o au numai miniştrii – cazul lui Daniel Chiţoiu, Varuhjan Vosganian, Laszlo Borbely, a căror cercetare penală a fost blocată prin votul Parlamentului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.