DIRECŢIA DINAMICĂ VOLVO – Risc mai mic de afecțiuni profesionale

Conform unui studiu efectuat de Volvo Trucks, reiese că peste jumătate dintre şoferii de autocamion din Europa au dureri de spate, gât şi umeri. Cu ajutorul Direcţiei Dinamice Volvo, autocamionul poate fi controlat cu minimum de efort, reducându-se, astfel, riscul apariţiei unei afecţiuni la şofer.

 

Din cauza perioadelor lungi petrecute la volan, numeroşi şoferi de camion suferă de dureri în partea superioară a spatelui. Henrik Gustafsson, 27 de ani, este unul dintre aceştia. În urmă cu cinci ani, când efectua transporturi de mărfuri pe distanţe lungi în Norvegia, a dezvoltat o problemă la un muşchi din spatele umărului stâng. Din această cauză, Henrik a renunţat la transportul de cursă lungă şi a început să conducă autocamioane cu buşteni, împreună cu tatăl său. De asemenea, a început să facă antrenamente pentru controlul greutăţii, dar problema lui nu a dispărut complet. Însă, în urmă cu un an şi jumătate, participând la o serie de teste pe teren, Henrik a avut ocazia de a conduce noul Volvo FH, echipat cu Direcţia Dinamică Volvo. De atunci, spatele său se simte mult mai bine. „În prezent, diferenţa este că nu trebuie să stau ca pe ghimpi şi să conduc încordat. Cu Direcţia Dinamică Volvo, autocamionul este foarte stabil“, declară Henrik Gustafsson.

Unul din doi şoferi are probleme

Problemele asociate afecţiunilor profesionale sunt cunoscute de multă vreme. Conform unui studiu efectuat de Volvo Trucks în Europa asupra a 160 de şoferi de autocamion, peste jumătate dintre aceştia acuză dureri de spate, umeri şi gât. În acest studiu, desfăşurat în 2011 şi 2012, cei mai mulți dintre participanți au fost bărbaţi care conduceau autocamioane de mărfuri pe distanţe mari. Un alt studiu, desfăşurat în 2011 de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, arată că 54% dintre femeile şi 37% dintre bărbaţii care lucrează în sectorul de transporturi în Europa prezintă probleme la nivelul muşchilor şi scheletului. Acestea se manifestă cel mai des la nivelul spatelui, umerilor şi gâtului. Peter Bark, care studiază problemele de sănătate şi securitate în cadrul Institutului de Cercetare în Transporturi, ne mărturiseşte care este cauza. „Încordarea muşchilor braţelor şi gâtului, împreună cu mişcările repetate, solicită în mod deosebit anumite grupe de muşchi. Consider că strângerea volanului cu putere la viraje creşte tensiunea şi mai mult. Muşchii mari, cum ar fi bicepşii, nu sunt atât de sensibili, dar când încordaţi antebraţul şi anumiţi muşchi care fac legătura cu degetele şi mâinile, apare riscul de a vă simţi obosit. Încordarea umerilor duce, de asemenea, la oboseală, care se poate extinde către spatele gâtului.“

Direcţia Dinamică Volvo reduce radical vibraţiile

Noua Direcţie Dinamică Volvo reduce semnificativ mişcările volanului care ar putea apărea din cauza carosabilului neregulat. Nu numai că şofatul devine mai uşor şi mai confortabil pentru şofer, dar, pe termen lung, afectează muşchii şi articulaţiile în măsură mai mică. Condusul la viteze mici pe carosabil normal cu Direcţia Dinamică Volvo reduce efortul necesar pentru manevrarea volanului cu aproximativ 75%. Pe carosabil accidentat, trepidaţiile sunt reduse aproape în întregime, cu 95-100%. Împreună cu cutia de viteze automată I-Shift, sistemul diminuează drastic presiunea asupra şoferului. Jonas Nordquist este Manager Caracteristici şi Profitabilitate Produse în cadrul Volvo Trucks. „Dacă lăsăm la o parte tot ceea ce poate păţi un şofer în afara autocamionului, atunci mişcarea repetitivă cauzată de neregularităţile drumului, de manevrarea volanului şi de schimbarea vitezelor, aşa numita «vibraţie totală a corpului», este cea mai mare cauză a afecţiunilor profesionale. Niciun drum nu este vreodată complet neted, iar corpul va trepida o dată cu mişcarea. Astfel, apare fenomenul denumit de ergonomie «Afecţiune produsă prin solicitări repetate» (RSI – «Repetitive Strain Injury»). Acesta reprezintă o uzură a muşchiului, precum în cazul cotului jucătorului de tenis, de exemplu“. Exact acelaşi lucru se întâmplă atunci când şoferii de autocamion au dureri de spate sau de gât: aceştia stau nemişcaţi, în vreme ce întregul corp se mişcă în sus şi în jos. Şoferul controlează volanul printr-o anumită presiune, iar cu cât presiunea este mai mare, cu atât mai crescut este riscul apariţiei unei afecţiuni. Durerea de spate a lui Henrik Gustafsson s-a dovedit a fi un caz clasic de afecţiune profesională. Prin urmare, atunci când el şi tatăl său au cumpărat un nou autocamion, alegerea a fost uşoară – un nou Volvo FH cu Direcţie Dinamică Volvo.

„Înainte, mă încordam pentru a conduce autocamionul pe drumuri înguste, şerpuitoare. Cu ajutorul Direcţiei Dinamice Volvo, volanul rămâne stabil, chiar şi atunci când conduc pe drumuri accidentate, unde forţa care vine din lateral ar fi trebuit, în mod normal, să-l zdruncine. Aceasta este contracarată de sistem, iar eu, ca şofer, pot să stau şi să mă relaxez mai mult. În prezent, poziţia mea la volan este cu totul alta“, afirmă Henrik Gustafsson.

Cum funcţionează Direcţia Dinamică Volvo

Direcţia Dinamică Volvo se bazează pe un sistem mecanic de direcţie convenţional, în care arborele de direcţie se conectează la o casetă de direcţie. O unitate servo hidraulică generează forţa care îl ajută pe şofer să controleze roţile autocamionului. Sistemul Volvo include un motor electric cu comandă electronică, ataşat pe arborele de direcţie. Acest motor funcţionează împreună cu direcţia hidraulică a autocamionului şi este reglat de mii de ori pe secundă de unitatea de comandă electronică. La viteze reduse, motorul electric adaugă un plus de forţă, iar la viteze crescute, acesta reglează automat direcţia şi compensează neregularităţile care se transmit către volan, cauzate, de exemplu, de curenţii laterali şi de deformările suprafeţei drumului.

Premiu pentru calitate

Direcţia Dinamică Volvo a primit, recent, prestigiosul premiu Quality Innovation of the Year 2013 (premiul pentru inovaţia anului în calitate). Acesta este acordat în fiecare an de către SIQ, Institutul Suedez pentru Calitate, cu scopul de a stimula dezvoltarea inovaţiilor de calitate înaltă. „Direcţia Dinamică Volvo este un exemplu excelent de inovaţie dezvoltată pentru a răspunde atât nevoilor comerciale cât şi dorinţelor utilizatorilor. Noua tehnologie oferă şoferului o mai bună manevrabilitate şi un mediu de lucru îmbunătăţit“, a declarat Matti Kaulio, Associate Professor în cadrul Departamentului de Industrie Economică al KTH, Royal Institute of Technology, argumentând decizia juriului. Pentru a fi premiată, inovaţia trebuie să aibă o legătură directă cu o cerinţă specifică a clientului, Direcţia Dinamică Volvo răspunzând bine acestui criteriu. Direcţia Dinamică Volvo a fost dezvoltată în strânsă colaborare cu şoferii, pentru a răspunde nevoilor lor. „Pe tot parcursul procesului de dezvoltare am invitat constant clienţii să ne împărtăşească părerea lor. Acest lucru ne aduce clienţii mai aproape şi îi implică în dezvoltarea de produse noi. Direcţia Dinamică Volvo este un reper în obiectivul nostru legat de mediul de lucru al şoferului şi siguranţa în trafic“, a precizat Hayder Wokil, Director Calitate Volvo Trucks.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.