DNA eșuează din nou cu arestarea lui Mazăre

După aproape un an de la prima încercare nereușită a DNA de a-l trimite după gratii pe Radu Mazăre, astăzi eșuează din nou: judecătorul de drepturi și libertăți de la Instanța Supremă a decis ca acesta să fie cercetat în libertate, nici măcar în arest la domiciliu.

Mazăre a dormit azi-noapte la un hotel din centrul Bucureștiului, el părăsind sala de judecată în clipa când i-a expirat mandatul de reținere emis de procurorii anticorupție pentru 24 de ore. Le-a declarat jurnaliștilor că a obosit de 10 ani de când este anchetat de DNA și nu va mai candida la primărie.

Azi-dimineață la ora 7.00, instanța ÎCCJ a pronunțat sentința, astfel că el a plecat acasă. În acest nou dosar, primarul Constanței este acuzat de 3 infracțiuni de luare de mită, 2 de conflict de interese și una de abuz în serviciu – dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, asociatul său în afaceri, Radu Mazăre a luat mită 9 milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi, respectiv, câştigarea unei licitaţii.

Anul trecut în 9 aprilie, Mazăre a fost lăsat în libertate tot de un complet al ÎCCJ, după ce fusese reținut de procurorii DNA pentru că a primit mită 175.000 de euro.

Magda SEVERIN

Sursă foto: www.puterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.