DNA îi zornăie cătuşele lui Ion Stan. Camera Deputaţilor decide miercuri dacă dă ok-ul arestării

Inevitabilul s-a produs: Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, arestarea preventivă a deputatului PSD Ion Stan – care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI -, iar ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a transmis cererea către Camera Deputaţilor. Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a convocat pentru miercuri Biroul permanent, pentru a dispune măsurile procedurale necesare – stabilirea şedinţei de plen în care trebuie votată încuviinţarea arestării preventive a deputatului şpăgar. Amintim că Stan este urmărit penal pentru trafic de influenţă, procurorii anticorupţie având probe – de la cel care l-a denunţat – că demnitarul a cerut şi primit în mod indirect 60.000 de lei cash (din cei 130.000 lei pretinşi), şi produse de 100.000 de euro pentru campania electorală.

“Astăzi, 27 noiembrie 2012, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a primit de la ministrul Justiţiei, Mona-Maria Pivniceru, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Stan, implicat într-un dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie. În conformitate cu prevederile Constituţionale şi Regulamentare incidente, preşedintele Camerei Deputaţilor va dispune măsurile procedurale pentru ca cererea Ministerului Justiţiei să fie introdusă cu prioritate pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, de miercuri, ora 10.00, în vederea transmiterii ei către Comisia Juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor”, informează Camera Deputaţilor.

La rândul său, ministrul Justiţiei anunţă că a transmis, marţi, solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan.

“Astăzi, 27 noiembrie 2012, în baza datelor comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României (republicată), art. 24 Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (republicată) şi art. 193 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 (republicată) privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, ministrul Justiţiei a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Stan Ion, acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, ce fac obiectul unui dosar penal instrumentat de către procurorii anticorupţie (dosarul nr. 334/P/2012, potrivit DNA, n. red.)”, se arată într-un comunicat de presă al MJ.

DNA a început urmărirea penală şi faţă de şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.