DNA: Judecătoarele care i-au anulat cei 7 ani de închisoare lui Dinel Staicu, urmărite penal pentru 3 fapte

Judecătoarele Veronica Cârstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, care au făcut parte din completul de judecată ce a decis anularea condamnării la 7 ani de închisoare a lui Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), sunt urmărite penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). După ce, în 13 februarie a.c., anchetatorii declanşaseră împotriva celor 3 urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, astăzi anunţă că au extins ancheta şi pentru fals intelectual.

Potrivit ordonanţei de extindere a urmăririi penale, „judecătoarele au falsificat, cu prilejul redactării, decizia penală nr. 381/22.02.2012, pronunţată în dosarul nr. 9972/2/2011 (…) ce viza admiterea contestaţiei în anulare depuse de Nuţu (fost Staicu) Dinel faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la pedeapsa închisorii pe o durată de 7 ani”.

Falsificarea s-a realizat prin “atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că au consemnat, în mod nereal, că obiectul tuturor dosarelor penale luate în considerare la invocarea autorităţii de lucru judecat a avut la bază aceeaşi sesizare, cu acelaşi conţinut, aceeaşi situaţie de fapt (cesiune de creanţe şi obţinerea de credite), acelaşi prejudiciu (107.175.372.000 lei, respectiv 80.536.563.000 lei), aceleaşi părţi, aceleaşi societăţi comerciale, acelaşi probatoriu, aceeaşi parte civilă (Banca Internaţională a Religiilor (BIR) S.A.)”.

În afara conceperii unui adevăr contrafăcut, cele trei judecătoare au transformat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare într-o prelungire a procesului penal, creând practic un nou grad de jurisdicţie, respectiv un al patrulea grad de jurisdicţie, neprevăzut de lege, precizează DNA.

Sechestru pe averi

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 18.839.684,5 lei, asupra unor bunuri şi conturi ale celor trei judecătoare.

Astfel, în cazul Veronicăi Cîrstoiu, s-a pus sechestru pe conturi bancare ale acesteia, pe două apartamente, pe două terenuri intravilane de peste 3.000 mp şi pe un teren extravilan de 1.800 mp.

Dumitriţei Piciarcă i-au fost sechestrate conturi bancare pe care este titulară, un apartament şi două imobile aflate în coproprietate. Liliana Bădescu are pus sechestru pe un autoturism VW Touareg şi pe un apartament.

Ajutor pentru infractor

În 13 februarie 2014, când DNA a declanşat urmărirea penală pentru primele două fapte – abuz în serviciu şi favorizarea infractorului – împotriva celor 3 magistrate, în ordonanţă se arăta că „urmare a admiterii contestaţiei în anulare, Dinel Staicu “a obţinut un avantaj patrimonial, constând în desfiinţarea obligaţiilor civile, în cuantum de 18.839.684,5 lei, către Banca Internaţională a Religiilor, (prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL), cu caracter definitiv, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale părţii civile”.

“Efectele aceleiaşi hotărâri judecătoreşti s-au constituit într-un ajutor efectiv dat condamnatului Nuţu (fost Staicu) Dinel, căruia i s-a anulat obligaţia de a executa pedeapsa definitivă din dosarul penal nr. 14165/4/2006, în care acesta fusese condamnat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,în formă continuată”, preciza la acea dată DNA.

Tertip

La admiterea contestaţiei în anulare, explica DNA, cele trei judecătoare au invocat autoritatea de lucru judecat, respectiv că, anterior pronunţării definitive a pedepsei de condamnare a lui Staicu de către Curtea de Apel Bucureşti, o altă instanţă de judecată , respectiv Curtea de Apel Craiova, ar fi pronunţat o decizie opusă, favorabilă condamnatului, pentru aceleaşi fapte.

Faţă de această împrejurare, procurorii, în ordonanţa prin care se dispune efectuarea urmăririi penale, au apreciat că cele trei suspecte, în calitatea lor de magistrat, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, deoarece hotărârile judecătoreşti ale celor două instanţe (Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Craiova ) nu privesc aceeaşi faptă, sublinia DNA.

“Legea o facem noi”

Astfel, spun anchetatorii, hotărârea judecătorească a Curţii de Apel Craiova a avut ca obiect o procedură de contestare a legalităţii şi temeiniciei unei rezoluţii prin care s-a dispus, cu referire la Dinel Staicu, neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni şi spălare de bani. Pe de altă parte, hotărârea judecătorească a Curţii de apel Bucureşti a avut ca obiect judecarea cauzei în care, printre alţii, Dinel Staicu a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA.

“În aceste condiţii, diferenţele existente între cele două cauze ar fi de natura evidenţei, neexistând nici măcar o suprapunere de acte materiale. Astfel, faptele au fost comise în perioade de timp diferite (iulie 1999 – februarie 2000 şi, respectiv, 10 ianuarie 2001 – martie 2002), au primit încadrări juridice diferite şi privesc activităţi de serviciu desfăşurate în mod nelegal în cadrul unor societăţi comerciale diferite (Banca Internaţională a Religiilor şi, respectiv, Banca Populară Rich Bank Cooperativa de Credit), singura legătură existentă între cele două cauze fiind cea a subiectului activ Nuţu (fost Staicu) Dinel”, mai precizează procurorii.

În plus, se arată în ordonanţă, pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, cele trei judecătoare ar fi procedat la o rejudecare unei hotărâri definitive, criticând motivarea instanţei de recurs – completul care pronunţase condamnarea definitivă. Aceasta, deoarece excepţia autorităţii de lucru judecat se invocase şi în faţa instanţelor de apel şi recurs, cele care au pronunţat hotărârile de condamnare, dar nu fusese admisă ca argument de respectivele instanţe.

Într-un alt dosar, Veronica Cîrstoiu este judecată, în stare de arest, pentru fapte de corupţie, împreună cu fiul său, Florin Cergan, dar şi cu Dinel Staicu (fost Nuţu), cu avocatul Lucian Băgia şi cu Carmen Ioana Popescu.

Procurorii o acuză pe Cîrstoiu că, în cursul lunii februarie 2012, a primit, prin intermediul avocatei Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată de la CAB, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la 7 ani de închisoare pentru fraudarea BIR.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.