UPDATE! Dosarul „Fraude la Referendum” a ajuns la final: DNA cere închisoare pentru Dragnea

Instanța supremă judecă astăzi ultimul termen al dosarului “Fraude la Referendum”, iar procurorul de ședință al DNA a cerut o condamnare la închisoare cu executare pentru vicepremierul Liviu Dragnea, fără a formula însă un cuantum al pedepsei, afirmând că este atributul ÎCCJ să stabilească acest lucru.

UPDATE: Instanța a rămas în pronunțare, sentința urmând a fi dată în 6 mai. Sentința nu va fi definitivă, ci va putea fi atacată cu recurs atât de inculpați, cât și de procurorul DNA.

Procurorul a mai acuzat că „martorii propuși de apărare au discutat înainte de termen cu inculpatul, pentru a cădea de acord cu ce să spună în instanță”.

Printre ultimii martori ceruţi de Dragnea se numără şi premierul Victor Ponta.

În ultimul său cuvânt, Dragnea și-a susținut nevinovăția, exprimându-și speranța că va fi achitat.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a finalizat cercetarea judecătorească și a ascultat astăzi pledoariile finale ale avocaților celor peste 70 de inculpați din dosarul în care sunt acuzați de fapte de corupție la referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Judecătorii ÎCCJ au audiat și 4 inculpați și 2 martori, după ce avocații au cerut la termenul din 30 martie – care ar fi trebuit fi cel final – reaudierea lor în fața noului complet de judecată.

Unul dintre inculpați, Ilie Dude, a fost adus cu mandat.

După ce procurorul a citit încă o dată acuzațiile, avocații apărării au susținut pledoaria finală iar inculpații au avut dreptul la ultimul cuvânt.

Dosarul a fost trimis spre judecare în 7 octombrie 2013, iar doi dintre inculpați și-au recunoscut faptele câteva luni mai târziu, fiind condamnați la 1 an și 4 luni cu suspendare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.