Dosarul fraudelor la referendum: 5 membri ai unei secţii de vot din Ovidiu, cercetaţi penal

Procurorii Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie cercetează penal 5 membri ai unei secţii de vot din Ovidiu, jud. Constanţa, pentru fraude la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie. Ei sunt acuzaţi că au introdus în urne buletine de vot pentru alegători care nu au votat şi că au semnat în locul acestora. Amintim că Parchetul General are în lucru 500 de dosare penale instrumentate la referendum, iar primii 4 inculpaţi pentru fraudă electorală au fost trimişi în instanţă la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Este vorba despre 3 şefi de secţii de votare şi de reprezentanta unei alte secţii din jud. Mehedinţi.

Astfel, procurorii au dispus, marţi, începerea urmăririi penale faţă de Veronica Popescu, Manuela Raluca Cojocaru Libu, Maria Petre, Elena Popa şi Mariana Puşcaşu, membri ai Biroului electoral al Secţiei de votare nr. 360 din Ovidiu, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, prevăzută de articolul 55 din Legea 3/2000.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, anchetatorii arată că, la referendumul din 29 iulie, cei cinci “au introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător unui număr de persoane care nu s-au prezentat la urne şi a căror semnătură a fost executată în fals, denaturând, în acest mod, realitatea datelor înscrise în documentele întocmite la nivelul biroului electoral”.

În continuarea cercetărilor în dosarul privind fraude la referendum, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fac cercetări în cazul unor membri ai mai multor birouri electorale constituite în judeţul Constanţa pentru referendumul din 29 iulie, se mai arată în comuncatul de presă al Ministerului Public.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.