UPDATE! Duicu, în conflict de interese (sentință definitivă)

Baronul PSD de Mehedinți, Adrian Duicu, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, a decis astăzi, definitiv, Instanța Supremă, astfel că acesta își va pierde funcția de președinte al CJ Mehedinţi înainte de finalizarea procesului de corupție pentru care a fost trimis anul trecut în judecată de procurorii DNA.

Duicu a fost suspendat din funcție după ce a fost arestat preventiv în 4 aprilie 2014, pentru mai multe infracțiuni de corupție, printre care trafic de influenţă inclusiv din Cabinetul Prim-Ministrului Victor Ponta, pe care Duicu îl numea „Birou’ Oval”.

În dosar este acuzat și Ștefan Ponea, fostul șef al IPJ Mehedinți, pentru care Duicu și-a traficat influența ca să îl „stabilizeze” în funcție. Totodată, soția acestuia, Elisabeta Ponea, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Craiova, era cât pe-aci să ajungă șefă la DNA, potrivit promisiunilor lui Duicu surprinise de anchetatori în interceptări.

UPDATE: Publicăm DECIZIA Nr. 1080/10.03.2015, pronunțată de ÎCCJ:

„Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 212 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Modifică sentinţa atacată in sensul că respinge acţiunea reclamantului ca nefondată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2015”.

Interesant este că în 21 mai 2013, Curtea de Apel Craiova a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care îl găsise pe Adrian Duicu în conflict de interese, în urma evaluării începute în 16 decembrie 2011.

ANI a făcut recurs și a câștigat astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Completul de judecată al Curţii Supreme rămăsese în pronunţare în urma şedinţei din 24 februarie a.c..

În arest la domiciliu

Tot astăzi, ÎCCJ a decis ca Duicu să rămână în arest la domiciliu, admițând recursul procurorilor formulat la sentința Curţii de Apel Bucureşti de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în dosarul de corupţie în care este trimis în judecată împreună cu Ştefan Ponea şi Constantin Popescu.

Referitor la conflictul de interese, ANI anunța în urmă cu 3 ani că „Ioan Adrian Duicu a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a CJ Mehedinţi din 28 octombrie 2008 prin care a fost aprobată închirierea unui teren, în suprafaţă de 250 mp din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin către SC Romrad-RMN SRL, precum şi a unei hotărâri din 31 august 2009 privind vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiu către aceeaşi societate, în condiţiile în care el era asociat în cadrul firmei”.

Conform Art. 46, alin. 1 din Legea administraţiei publice locale, “nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.

Astfel, a fost dispusă începerea demersurilor pentru anularea contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

“Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective”, se precizează în comunicatul ANI din 9 mai 2012.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.