Europarlamentarul Rebega (PC), urmărit penal în dosarul şpăgii de la INDAGRA

DNA curăţă şi Parlamentul European de corupţii români: ieri a început ieri urmărirea penală faţă de Constantin-Laurenţiu Rebega, ales europarlamentar pe listele PC şi membru al comisiilor de agricultură şi dezvoltare rurală, respectiv pescuit, în forul legislativ european.

Rebega a primit şpagă 23.000 de lei din mita totală de 40.000 de euro primită din contracte fictive, la organizarea târgului INDAGRA 2014, de către fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Nagy Peter Tamas, şi de secretarul general al instituţiei, Virgil Găman.

Ultimii doi au fost reţinuţi de procurori aseară şi sunt prezentaţi astăzi instanţei, cu propunere de arestare preventivă, “la pachet” cu doi complici, administratori de firme, şi ei săltaţi de anchetatori.

Găman este acuzat de mai multe fapte de corupţie:

– folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial,

– instigare la spălare de bani,

– instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,

– instigare la uz de fals.

Anchetatorii arată că „în luna decembrie 2014, în contextul organizării unor evenimente agricole, suspectul Rebega Constantin-Laurențiu a primit de la administratorul unei societăți comerciale, printr-un intermediar, suma de 23.000 lei, folosindu-se de influenţa pe care şi-a manifestat-o ca vicepreședinte al unui partid politic, responsabil de Departamentul de Agricultura și Dezvoltare Rurala, influenţă percepută ca fiind reală asupra unui funcționar din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”.

„Pentru a ascunde adevărata natură a dispoziției și circulației banilor, suspectul Rebega Constantin Laurenţiu, prin același intermediar, l-a determinat pe administratorul firmei respective să plăsmuiască şi ulterior să folosească un contract fictiv de prestări servicii către firma organizatoare a evenimentelor”, precizează DNA.

Ieri, procurorii DNA au făcut 9 percheziţii, la Ministerul Agriculturii, la mai multe firme şi la domiciliile unor suspecţi, printre care Tamas şi Găman.

Anchetatorii arată că mita a fost mascată prin contracte fictive de până la 15.000 de euro fiecare, pentru servicii precum producţia de spoturi publicitare sau produse de protocol.

Târgul Indagra a fost organizat la Romexpo în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2014, cu Romexpo SA în calitatea de prestator şi Ministerul Agriculturii, beneficiar.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.