ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

UPDATE! EVAZIUNEA de 50 mil euro: Avicola Călăraşi livra carne alterată. Selgros a retras toate produsele. STENOGRAME

Data:

În referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare a inculpaţilor din dosarul evaziunii fiscale de peste 50 de milioane de euro se arată că una dintre firmele implicate, Avicola Călăraşi, a livrat unui lanţ de hypermarketuri “cantităţi importante” de carne alterată, adusă în paleţi în care erau şi “excremente de rozătoare”, aspect sesizat de comerciant. Miercuri, Selgros anunţă că a retras din magazinele sale toate produsele livrate de Avicola Călărași, din cauza aspectului și calității necorespunzătoare. Totodată, a decis stoparea oricăror livrări viitoare de marfă, până la clarificarea situației, informează un comunicat al companiei.

UPDATE: ANSVSA a anunţat că atât abatorul, cât şi ferma Avicolei Călăraşi se află în lichidare.

„Această măsură a fost luată pentru a garanta tuturor clienților Selgros calitatea și siguranța alimentelor comercializate’, precizează conducerea companiei Selgros Cash&Carry România.

În luna septembrie, compania Selgros a refuzat în mai multe magazine livrări de la furnizorul Avicola Călărași din cauza aspectului și calității necorespunzătoare. În data de 11 septembrie 2013, magazinul Selgros din Brăila a trimis direct la distrugere o cantitate importantă de carne de pasăre de la Avicola Călărași.

În referatul procurorilor anticorupţie se precizează că “SC Avicola Călăraşi SA a livrat cantităţi de came de pui alterată şi către magazinele din lanţul Selgros, aspect constatat de Olteanu George, responsabil în cadrul Selgros Cash&Carry SRL Braşov, respectiv pulpele de pui recepţionate în data de 11.09.2013 prezentau un miros rânced, închis, iar, în paleţii de marfă au fost identificate produse mâncate şi excremente de rozătoare (o situaţie similară a fost identificată şi într-un magazin Selgros din Cluj – Napoca)”.

Reambalarea a zeci de tone de pui grill

Mai mult, potrivit anchetatorilor, unul dintre inculpaţii din dosar, Orlando Daher, a dispus reambalarea unor cantităţi importante de pui grill, de ordinul zecilor de tone, returnate din hypermarket. Astfel el i-a cerut adminstratorului unei firme care presta servicii către SC Avicola Călăraşi SA să îl ajute să găsească o soluţie prin care se pot reambala cantităţi de pui, fără ca activitatea să fie supravegheată sau verificată de persoane specializate, respectiv de medici veterinari.

“La data de 13.09.2013, Orlando Daher este informat de un angajat, Ilie, despre gravitatea extinderii infestării halelor cu pui, constatări făcute de medicii veterinari: Sunt la DSV, vreau să vă spun că toate celelalte hale trimise, aveau trimitere 4, 5, şi numai puţin 4, 5, 11, 12, 13, 14 adică şase hale, din şase hale trimise toate sunt pozitive la CO…sunt pozitive la CO (salmonela CO tipo ifantis), deci pe fecale tot ce a trimis a doua oară a ieşit pozitiv'”, se arată în referat.

Potrivit stenogramelor convorbirilor, document depus la dosar, la data de 16 septembrie Daher îi spune angajatului său Constantin Răducu: “…dai marfa aia care… a comandat şi Provitul şi ULS…”, iar angajatul îl informează ca “… păi ULS-ul i-am lăsat 4.000 şi ceva, lu’ Provit i-am zis că-i dau trei tone şi jumătate, deja a plecat maşina cu 6 tone… “. La finalul discuţiei, Orlando îi ordonă lui Răducu “să nu rămână nimic acolo dacă ai nevoie de carne, m-ai înţeles?”.

O situaţie similiară a fost identificată de procurori la data 17 septembrie, în legătură cu livrări de produse ale SC Avicola Călăraşi SA către SC Avicola Crevedia şi SC Avicola Buzău, când Daher Orlando i-a cerut lui Ilie Bocioagă, medic veterinar, angajat al SC Avicola Călăraşi, să ascundă medicilor veterinari ai DSVSA Buzău aspectul legat de infestarea cărnii de pasăre cu salmonella, singurii pe care urma să-i înştiinţeze fiind persoanele din abatoare.

Procurorii anticorupţie au cerut, marţi, judecătorilor instanţei supreme, arestarea preventivă a lui Orlando Daher şi a altor 26 de persoane inculpate în dosarul evaziunii fiscale de peste 50 de milioane de euro.

Până acum au fost arestaţi 10 dintre ei, iar 3 vor fi cercetaţi în libertate şi unul a fost lăsat liber, fără vreo acuzare. Astăzi, la ora 13.00 urmează să fie pronunţată sentinţa în cazul celorlalţi 13 inculpaţi.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele procurorului-şef Angela Nicolae, de la Parchetul General, şi a fiului ei, pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate.

La rândul său, senatorul Niculae Bădălău este acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită carne de pui şi ficăţei. Şi el este urmărit penal, dar anchetatorii nu au cerut arestarea sa preventivă.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Renault Group – peste un milion de vehicule electrice „Made in France”

Peste un milion de vehicule electrice au fost proiectate...

NORME. Permis suspendat în caz de neachitare a amenzilor auto

Guvernul interimar a aprobat, pe 9 iulie, normele metodologice...

Accident între un autocar cu 60 de pasageri și un TIR: 16 răniți

Un autocar în care se aflau 60 de pasageri,...

Regulamentul eFTI – pas decisiv pentru utilizarea e-CMR în Europa

9 iulie 2027 va  marca unul dintre cele mai...

România – printre cele mai atractive huburi industriale din Europa

România continuă să câștige vizibilitate pe harta europeană a...

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare, în Austria

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare pentru vehicule...

Piața logistică și industrială din România, printre cele mai competitive

Piața logistică și industrială din România se numără printre...

Noul BYD SHARK – tehnologia Super Hybrid în segmentul pickup-urilor

BYD prezintă SHARK, primul său pickup și un model...