Fenechiu: Deblocăm fondurile europene la jumătatea lui mai

Relu Fenechiu a declarat, joi, că va finaliza până la mijlocul lunii aprilie toate procedurile cerute de Comisia Europeană pentru deblocarea Programului Operaţional Sectorial de Transport (POS-T), iar până la jumătatea lunii mai, forul european va primi toată documentaţia de ridicare a presuspendării. Anunţul a mai fost făcut de ministrul Transporturilor şi la începutul lunii martie, dar acum a simţit nevoia să le dea asigurări şi constructorilor, la conferinţa “Situaţia Investiţiilor în domeniul construcţiilor: proiecte şi previziuni”, din cadrul UTICAM (Expoziţia de utilaje şi camioane de construcţii).

”Am stabilit un calendar cu autoritatea de audit din România în care, până la mijlocul lunii aprilie, noi vom termina toate procedurile pe care ni le-a cerut CE, între 15 şi 26 aprilie autoritatea de audit va verifica funcţionalitatea acestor proceduri şi între 26 aprilie şi maxim jumătatea lunii mai va face rapoartele către CE, astfel încât Comisia să aibă până cel târziu la jumătatea lui mai documentaţia din partea noastră, documentaţia de ridicare a presuspendării”, a promis Fenechiu.

Ministrul a arătat că Ministerului Transporturilor are de cheltuit în infrastructură 4,5 miliarde de euro până la sfârşitul lui 2015.

„La Ministerul Transporturilor vorbim despre 4,5 miliarde de euro, bani ce trebuie consumaţi până la finele lui 2015 în sectorul infrastructurii şi din care am consumat până acum doar 10%. Acest lucru este foarte rău, pe de o parte, pentru că nu am reuşit să avem o rată de absorbţie, dar pentru constructori cred că este bine, pentru că în această perioadă, dacă sunt competitivi, vor avea de lucru”, a spus el.

Relu  Fenechiu a admis că sumelor rămase trebuie neapărat contractate, în caz contrar fiind pierdute pentru România.

”Toate sumele rămase necontractate la sfârşitul anului 2015 sunt bani pierduţi pentru România. Până acum, am contractat 78% din valoarea POS Transport – vorbim despre contractele de finanţare. Deci, avem aproape 80%. Mi-am luat angajamentul că până la sfârşitul anului vom contracta până la 100%. Când am venit în MT, procentul de contractare era de 60%. Dacă reuşesc să contractez 40% într-un an – şi din 2007 până în 2013 s-a contractat doar 60% – cred, totuşi, că este o uşoară performanţă”, a conchis el.

La începutul lui martie, ministrul arăta că, în prezent, Uniunea Europeană nu finanţează cu niciun euro proiectele aflate în derulare prin POS-T, iar sumele necesare pentru continuarea acestora sunt asigurate de la bugetul de stat.

„Când am venit la conducerea ministerului, am găsit aici 22 de contracte de finanţare pe POS-T, cu o valoare de 696 milioane euro, iar dacă aceste suspiciuni s-ar adeveri, am putea pierde aceşti bani. Este vorba despre contracte de finanţare pe loturile de autostradă Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu şi am cerut ca, până la 20 martie, autoritatea de management să termine toate verificările legate de aceste contracte, inclusiv verificări din teren. Vrem să obţinem deblocarea POS-T, iar pentru asta vom reface adresele şi documentaţia legate de aceste contracte, astfel încât presuspendarea POS-T să fie ridicată până la sfârşitul lunii mai”, a declarat atunci ministrul Transporturilor.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.