UPDATE! Fostul senator Voicu, 7 ani la puşcărie. Fostul judecător Costiniu, 4 ani cu suspendare

Completul de 5 judecători ai instanţei supreme l-a condamnat luni, definitiv, pe fostul senator Cătălin Voicu la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, cu 2 ani mai mult decât decisese instanţa inferioară la 1 iunie 2012. Procurorul DNA a cerut însă Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să îl condamne pe Cătălin Voicu la 9 ani de închisoare, iar pe fostul judecător Florin Costiniu, la 6 ani. Acesta din urmă a primit acum 4 ani de închisoare, dar tot cu suspendare, însă Marius Locic nu a mai fost atât de norocos, fiind condamnat la 4 ani cu executare. Lui Costel Căşuneanu nu i s-a modificat pedeapsa, luând tot 4 ani cu suspendare, dar el a cooperat cu anchetatorii.

UPDATE: Cătălin Voicu a fost ridicat de Poliţie luni noaptea, în jurul orei 1.30, de la Spitalul Floreasca şi dus la Spitalul Penitenciarului Rahova.  El va sta acolo 72 de ore, timp în care va fi supus unor investigaţii medicale, starea sa fiind în prezent stabilă, potrivit reprezentanţilor penitenciarului. 

Marius Locic s-a predat luni noapte la arestul Poliţiei Capitalei.

Amintim că, în data de 1 iunie 2012, Voicu a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, Căşuneanu şi Locic au primit 4 ani de închisoare cu suspendare (pentru cumpărare de influenţă şi, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată), iar fostul judecător al ÎCCJ Florin Costiniu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare (pentru complicitate la trafic de influenţă). Toţi au făcut recurs, dar şi procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îi trimisese în judecată.

Cum fostul judecător Costiniu a primit 1 an în plus la pedeapsă, înseamnă că suspendarea va fi cu supraveghere, potrivit Codului penal, ceea ce presupune şi un termen de încercare, ce nu poate fi mai mic decât pedeapsa, adică de 4 ani. Aceasta înseamnă, cumulat, că pedeapsa lui este, de fapt, de 8 ani.

Românii îi vor plăti în continuare lui Costiniu pensie de 16.063 lei/lună 

Aceasta nu îl va împiedica însă pe Costiniu să primească pensia specială de 16.063 de lei/lună, deoarece a ieşit la pensie înainte de a fi condamnat definitiv. Iar Consiliul Superior al Magistraturii i-a aprobat pensionarea chiar în timp ce era cercetat penal şi, mai mult, după ce fusese deja arestat preventiv – e drept, doar pentru câteva zile şi eliberat la recurs – în dosarul Voicu.

Însă cazul lui Costiniu nu este singular; şi alţi magistraţi condamnaţi penal încasează pensiile nesimţite, fără vreo deosebire de colegii lor cinstiţi.

Fostul senator s-a internat

La penultimul termen al procesului, lui Cătălin Voicu i s-a făcut rău în sala de judecată, fiind luat cu salvarea. La ultimul termen, luni, ştiind că este ziua verdictului, el s-a internat de dimineaţă la Spitalul Floreasca, iar avocaţii au cerut instanţei o amânare, susţinând că familia i-a informat că ar fi suspect de cancer la colon – pe modelul Hayssam.

Medicul Mircea Beuran (fost ministru al Sănătăţii, acuzat de plagiat, în Guvernul Năstase) a confirmat că Voicu s-a internat la ora 7 dimineaţa, cu rectoragie şi anemie secundară.

Cine este Cătălin Voicu

Cătălin Voicu, un fost ofiţer SPP, a fost avansat general anul 2003 de preşedintele Ion Iliescu, apoi ales deputat pe listele PSD în două mandate: 2004-2008 şi 2008-2012.

Numele lui s-a aflat în cărţi pentru ocuparea şefiei Ministerului Internelor în 2009, dacă Mircea Geoană ar fi câştigat prezidenţialele, dar a fost vehiculat şi pentru portofoliul Justiţiei.

Încarcerarea, de îndată

Cei care au primit pedepse cu executare – Cătălin Voicu şi Marius Locic – vor fi ridicaţi cu mandat şi duşi în arestul penitenciarului – asta dacă nu se vor prezenta ei singuri la Poliţia Capitalei. Operaţiunea se execută de îndată ce tribunalul emite mandatele de încarcerare.

Desigur, am putea asista la un circ din partea lui Cătălin Voicu şi a medicilor de la Floreasca, pe modelul lui Adrian Năstase, care a fost ţinut internat aproape o săptămână, deşi raportul IML a constatat că nu necesita rămânerea în spital, deoarece avea răni minore în urma tentativei de sinucidere.

Medicul care l-a îngrijit pe Năstase, Şerban Brădişteanu, a fost trimis în judecată din acest motiv.

Faptele “lotului” Voicu

Iată şi faptele condamnaţilor din “lotul” Voicu, aşa cum se prezintă în rechizitoriul anchetatorilor anticorupţie: în anul 2009, senatorul PSD Cătălin Voicu a pretins de la Costel Căşuneanu în mod repetat, la diferite intervale de timp, sume de bani, totalizând 260.000 euro, din care a primit 200.000 euro, promiţând că va interveni pe lângă magistraţii Secţiei Contencios administrativ şi fiscal din cadrul ÎCCJ, învestiţi cu soluţionarea unui dosar având ca obiect litigiul dintre SC PA&CO Internaţional SRL Bacău şi CNADNR, şi-i va determina să adopte o soluţie favorabilă firmei la care acesta era asociat.

În perioada iulie-noiembrie 2009, în schimbul sumei amintite – pretinsă şi primită de Voicu de la Căşuneanu -, Florin Costiniu l-a sprijinit pe fostul senator să intervină pe lângă magistraţii ÎCCJ pentru a-i determina să adopte o soluţie în favoarea societăţii la care omul de afaceri era asociat.

De asemenea, în perioada 30 august 2009-21 octombrie 2009, Voicu a pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 lei, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi-i va determina să nu dispună măsura preventivă a reţinerii împotriva omului de afaceri, ci să propună soluţia de neurmărire penală, într-un dosar în care acesta era cercetat pentru înşelăciune de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Anchetatorii mai arată că Voicu a acceptat, în mod repetat, la diferite intervale de timp, promisiunea lui Marius Locic de a-i remite foloase materiale constând în publicarea cu titlu gratuit, în cotidianul ‘Interesul Public’, a unor articole cu conţinut electoral.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.