Prefecții de regiune din Franța emit din ce în ce mai multe decizii de interzicere a cabotajului pe baza unor simple „constatări”, cu încălcarea prezumției de nevinovăție.

Criza din transportul rutier francez a atins apogeul. Marje de profit reduse la minimum, lipsă de șoferi, polemici legate de creșterea prețului combustibilului. De câteva luni, falimentele companiilor de transport se înmulțesc. Prăbușirea mai multor actori-cheie din transport a lăsat în urmă sute de subcontractanți neplătiți.
Lichidarea judiciară din 31 martie 2026 a filialei Ziegler Group (peste 1.500 de angajați, în Franța) este un exemplu perfect, în acest sens. Aceasta a dus la fragilizarea multor transportatori francezi subcontractanți ai Ziegler, având în vedere facturile rămase neplătite.
Pe o piață franceză a transporturilor aflată sub presiune, concurența străină a devenit ținta preferată a criticilor. Această evoluție nu este întâmplătoare. Ea se înscrie într-o voință politică de a „proteja” din ce în ce mai mult piața națională în fața crizei actuale.
Controale ample
În acest context, controalele se înăspresc. Agenții de control DREAL, precum și Ministerul Muncii, multiplică inspecțiile: timpul de conducere, odihna săptămânală, detașarea, întoarcerea acasă a șoferilor, documentele de transport, sediul real al societăților (frauda privind sediul) sau legalitatea operațiunilor de cabotaj.
Amenzile, în special cele aplicate de Ministerul Muncii, devin considerabile, iar atunci când activitatea societăților străine este prea intensă, se deschid anchete pentru fraudă în materie de înființare.
Și mai îngrijorător pentru societățile străine este faptul că prefecții de regiune emit din ce în ce mai multe decizii de interzicere a cabotajului, pe baza unor simple „constatări”, cu încălcarea prezumției de nevinovăție.
În acest tip de cazuri, se confruntă două proceduri: una administrativă, inițiată de prefecții de regiune, și una judiciară, care ține de competența instanțelor penale, cărora le sunt transmise procesele-verbale ale agenților de control, în vederea unei condamnări penale.
Încălcări grave
Articolul R 3242-11 din Codul transporturilor autorizează prefectul fiecărei regiuni să interzică temporar cabotajul, printr-un decret prefectoral, în cazul „încălcărilor grave ale dreptului Uniunii Europene în domeniul transporturilor rutiere”.
Noțiunea de „încălcare gravă” nu este pe deplin clară, dar nu se referă doar la încălcările privind cabotajul, ci, în general, la toate încălcările legislației sociale europene.
Situația ridică probleme în ceea ce privește prezumția de nevinovăție, întrucât prefectul poate emite o decizie de interzicere a cabotajului chiar dacă dosarul penal nu a fost încă examinat de instanța judiciară competentă.
Până în prezent, acest mecanism a fost aplicat rar, dar prefecții îl utilizează din ce în ce mai des, începând din septembrie 2025.
Este suficient ca un agent de control să identifice, în timpul unui control, un număr semnificativ de constatări de încălcări în registrul său intern și să transmită apoi informațiile către Prefectură, care declanșează această procedură și convoacă conducătorul societății în cauză.
Procedura
Odată ce procedura este declanșată, administratorul și managerul de transport sunt convocați în fața Comisiei Teritoriale pentru Sancțiuni Administrative (CTSA).
CTSA este o comisie consultativă, plasată în subordinea prefectului de regiune. Aceasta intervine înaintea aplicării anumitor sancțiuni administrative împotriva întreprinderilor de transport sau a conducătorilor acestora, pentru a da un aviz cu privire la sancțiunea adecvată în fața comportamentului „infracțional” al societății de transport vizate de procedură.
Comisia este compusă dintr-un președinte, adesea un fost magistrat administrativ, reprezentanți ai DREAL și ai Ministerului Muncii, precum și reprezentanți ai întreprinderilor de transport rutier (mărfuri, călători, comisionari de transport).
Rolul său este de a emite un aviz către prefect cu privire la dosarele referitoare la încălcarea reglementărilor în domeniul transporturilor: timpii de conducere și de odihnă, cabotajul, siguranța, munca „la negru”, pierderea bunei reputații etc.
În cadrul acestei întâlniri cu Comisia, societatea de transport are dreptul, cu asistența unui avocat, să aducă precizări cu privire la încălcările care i se impută, înainte de emiterea unui aviz al CTSA. Cu toate acestea, observațiile pe care le prezintă, atât în scris, cât și verbal în fața Comisiei, sunt rareori luate în considerare, fie de către Comisie în avizul său, fie de către prefect, care emite decizia.
Astfel, întreaga fază „procedurală” a unui proces echitabil are, în realitate, o utilitate practică redusă, decizia prefectului fiind adesea deja luată. Prefectul poate pronunța, în final, o măsură care variază de la avertisment, până la interzicerea cabotajului pe o perioadă de un an.

Decizie executorie
Decizia pronunțată este executorie de drept și, dacă societatea nu o aplică, se expune unei sancțiuni penale prevăzute de articolul L 3452-6 din Codul transporturilor, și anume 1 an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro.
Această decizie prefectorală poate fi atacată cu recurs în fața Tribunalului Administrativ, dar rămâne executorie până la pronunțarea hotărârii de către Tribunalul Administrativ (aproximativ un an de la sesizarea Tribunalului).
Cu toate acestea, este posibil să se obțină suspendarea executării provizorii a deciziei prefectorale.
Ceea ce este cu totul criticabil este faptul că aceste decizii prefectorale sunt, de fapt, luate cu încălcarea prezumției de nevinovăție, întrucât prefectul se bazează pe „comportamentul contravențional” al societății. Acesta reiese exclusiv din procesele-verbale de control, în condițiile în care controalele pentru care s-a plătit o cauțiune nu au dat naștere unei sancțiuni definitive pronunțate de o instanță penală.
Este vorba de infracțiuni contestate de societățile în cauză și adesea pendinte în fața instanțelor competente în momentul în care prefectul ia decizia.
Suspendarea executării
Pentru a obține suspendarea executării provizorii a ordonanței prefectorale, în așteptarea deciziei pe fond care va fi pronunțată de Tribunalul Administrativ, trebuie demonstrat că:
- există șanse serioase ca societatea să fie achitată în fața instanței judecătorești pentru infracțiunile care i se impută și care nu au fost încă judecate
- încălcarea dreptului său de a desfășura activități comerciale în Franța este prea gravă, la fel ca și prejudiciul care decurge din aceasta (riscul de faliment).
Această posibilitate de a emite un ordin prefectoral prin care se pronunță o interdicție de cabotaj pe o perioadă de un an fără ca procesul penal să fi avut loc este cu totul singulară și surprinzătoare.
Ea ridică întrebări importante cu privire la respectarea prezumției de nevinovăție și la echilibrul dintre controlul administrativ și libertatea de a întreprinde în cadrul pieței europene.
Conformitatea, esențială
Pentru transportatorii din Europa de Est, având în vedere contextul actual din Franța, riscul este dublu. Primul este de natură economică: multiplicarea controalelor, imobilizarea vehiculelor, întârzieri în livrări și creșterea costurilor de conformitate. Al doilea este de natură juridică: o simplă procedură administrativă poate avea, astăzi, consecințe imediate asupra posibilității de a exercita o activitate de cabotaj în Franța.
În acest climat tensionat, companiile străine trebuie să-și adapteze strategia. Conformitatea documentară devine esențială și, mai ales acum, este momentul anticipării și prevenirii.
Fiecare operațiune de cabotaj trebuie să poată fi justificată cu precizie, dar nu doar atât. Dovezile privind întoarcerea vehiculelor, CMR-urile, datele tahografice și contractele de subcontractare trebuie păstrate cu strictețe și corect completate.
Perioada următoare ar putea marca un punct de cotitură în relațiile dintre Franța și transportatorii străini. În spatele controalelor înăsprite se joacă, de fapt, o bătălie economică și politică mai profundă: cea a supraviețuirii unui sector francez fragilizat în fața unei concurențe europene devenite inevitabilă.
Soluția pentru companiile de transport străine care efectuează în mod regulat operațiuni de cabotaj în Franța ar putea fi deschiderea unui sediu stabil. De fapt, deși la prima vedere costurile par importante, pe termen lung este o investiție care merită făcută, deoarece reduce considerabil amenzile în cadrul controalelor rutiere și permite și evitarea acestor interdicții de cabotaj.
Smaranda RUGINĂ
Avocat asociat baroul Paris
srugina.avocats@gmail.com










