Patru din zece angajați ai Generației Z (18-28 de ani) susțin că este „foarte probabil” să își schimbe locul de muncă în următoarele șase luni. Aceasta, față de trei din zece persoane, la nivel național, reiese din studiul „Employee Sentiment 2026. Perspectiva angajaților români”, potrivit unui comunicat transmis redacției.
Datele analizate de MKOR arată că avansarea în carieră motivează 43% din eșantionul Generației Z să caute un nou angajator, față de 27% la nivel general.
Totodată, siguranța locului de muncă ar conta pentru doar 18% (față de 36% în rândul Gen X și 29% Millennials). Astfel, scorul mediu de probabilitate a schimbării locului de muncă în rândul Generației Z este de 5,1 din 10, față de 3,96 ca medie națională.
Generația Z, în mișcare
În același timp, 20% dintre angajații Generației Z au acordat scorul maxim de 10 din 10, adică sunt siguri că vor pleca, față de 13% la nivel național.
În ceea ce privește factorii care ar determina o schimbare profesională, se observă priorități diferite în funcție de segmentul de vârstă și diferențe notabile apar la nivelul oportunităților de avansare în carieră. Acestea sunt menționate de 43% dintre tinerii de 18-28 de ani, comparativ cu 27% în cazul Millennials și 22% în rândul segmentului Gen X (versus 30% media generală).
De cealaltă parte, siguranța locului de muncă este un motiv de schimbare pentru doar 18% dintre respondenții Generației Z, în timp ce pentru Millennials ponderea este de 29%, iar pentru Gen X de 36%.
Creșterea venitului este principalul motiv de schimbare a locului de muncă pentru toate categoriile de vârstă, deși în rândul tinerilor aceasta are o pondere de 75%, comparabilă cu media eșantionului (78%).

„Gen Z nu respinge angajamentul față de un angajator, ci îl condiționează. Datele din Employee Sentiment România 2026 arată că Gen Z are venituri mai mici comparativ cu restul generațiilor și dorință de avansare mai mare și tocmai de aceea poate risca să caute un alt job.
Companiile care vor reuși să rețină talentele Gen Z sunt cele care le arată un traseu concret de evoluție, o promovare în viitorul apropiat sau un proiect cu impact” – Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.

Gen Z în contextul pieței muncii: o perspectivă mai optimistă asupra carierei și veniturilor
De asemenea, 54% dintre cei din Generația Z susțin că volumul de muncă a crescut față de anul anterior, pondere similară și când vine vorba despre media populației generale.
Referitor la dinamica echipei, studiul arată că numărul de colegi a rămas aproximativ la fel pentru 45% din Generația Z, față de 54% la nivel general, iar moralul echipei a scăzut în percepția a 47% vs 50%.
La nivel individual, 28% dintre persoanele din categoria Generației Z raportează creșteri salariale, față de 20% persoanele Millennials și 17% Gen X. Totodată, confirmă o siguranță a locului de muncă mai bine evaluată (24% spun că a crescut față de 10% media generală) și oportunități de dezvoltare profesională în creștere pentru 32% dintre aceștia, față de 19% media eșantionului.

Portretul angajatului Gen Z: cel mai mic salariu, dar cel mai mare optimism
Portretul angajatului Generației Z surprinde o persoană cu cel mai mic salariu, dar și cu cel mai mare optimism. Cu un venit mediu de aproximativ 3.700 de lei față de 4.900 de lei, media națională, și cu 57% care se încadrează în categoria veniturilor mici (aproximativ 4.000 de lei), Generația Z pornește de pe o poziție dezavantajată față de colegii mai în vârstă, se menționează în cercetare.
Totuși, 28% dintre tinerii din Generația Z raportează creșteri salariale, față de 20% media generală, iar 24% resimt o stabilitate a locului de muncă față de 10% media eșantionului, ceea ce poate sublinia că vulnerabilitatea financiară inițială este compensată de un optimism profesional caracteristic debutului în carieră.
Cei 42% din eșantionul Generației Z care afirmă că e probabil și foarte probabil să plece în următoarele șase luni pot reprezenta un semnal timpuriu pentru organizațiile fără o politică de retenție a tinerelor talente.
În populația generală activă, siguranța locului de muncă este extrem de importantă (pe lângă un salariu mai mare), în timp ce pentru Generația Z aceasta reprezintă o motivație de doar 18%, respectiv de două ori mai puțin decât perspectiva de avansare.
Datele din studiul citat sunt extrase din cercetarea Employee Sentiment România 2026, realizată pe un eșantion de 1.000 de respondenți, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, prin metoda CAWI (online), în panelul MKOR.









