Ghid de bune practici în siguranța rutieră

Siguranța rutieră este un domeniu vital al politicii Uniunii Europene, datorită implicațiilor în rândul populației tuturor statelor membre, dar și costurilor imense, generate de activitățile legate de nerespectarea legislației rutiere și înlăturarea efectelor accidentelor de circulație.

Daniel Micu

Dacă, în perioada 1980-2000, siguranța rutieră și bunele practici în materie erau considerate un domeniu de interes într-un număr foarte mic de state europene, în special în cele din zona Scandinaviei, în primii ani după 2000 au fost demarate și elaborate, la nivel european, proiecte, programe și ghiduri de bune practici în domeniu.

Activitatea în domeniul siguranței rutiere, indiferent de nivelul la care se desfășoară, trebuie să fie bazată pe analiza problemelor actuale și din trecut, dar și pe o viziune strategică clară, care ține cont de condițiile specifice fiecărei zone și fiecărui tip de operator de transport. Conceptele elaborate trebuie să vizeze transformarea sistemelor de trafic rutier, astfel încât să se elimine posibilitățile de eroare umană și să se reducă traumele și pagubele generate de accidentele rutiere.

Responsabilitatea aparține tuturor

Responsabilitatea pentru siguranța rutieră este împărțită între toți factorii implicați, direct sau indirect, în această activitate – participanții la trafic (șoferi, conducători de vehicule, bicicliști, pietoni), operatorii de transport, autoritățile de reglementare, autorizare și control, producătorii de autovehicule, proiectanții și constructorii infrastructurii rutiere.

Măsurile luate trebuie să acopere mai multe domenii:

  • organizarea instituțională a siguranței rutiere
  • calitatea infrastructurii rutiere
  • vehiculele și dispozitivele de siguranță rutieră
  • educația și campaniile pentru educația rutieră
  • instruirea conducătorilor auto
  • aplicarea legislației rutiere
  • reabilitarea și diagnosticele
  • îngrijirile post-accident
  • datele privind siguranța rutieră și culegerea acestora.

Unele țări membre UE au elaborat, încă de la începutul anilor ’90, viziuni și strategii referitoare la siguranța rutieră menite să determine crearea unor sisteme rutiere cu siguranță durabilă (în Țările de Jos), sau având ca principal obiectiv eliminarea sau prevenirea accidentelor rutiere (Viziunea zero – în Suedia) și, dacă acestea se produc totuși, reducerea la minimum a consecințelor de orice natură. Ideea de bază a acestor strategii pornește de la premisa că oamenii fac greșeli, dar sistemele de transport rutier trebuie să reducă la minimum șansele de le face și daunele produse.

Dacă, la nivelul autorităților centrale sau locale, măsurile legate de siguranța rutieră vizează toate cele nouă domenii menționate mai sus, operatorii de transport pot și trebuie să acționeze în permanență pe direcțiile legate de vehiculele utilizate și dispozitivele de siguranță ale acestora, instruirea conducătorilor auto pentru aplicarea și respectarea legislației rutiere, pentru evitarea sau, cel puțin, reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicate autovehiculele proprii.

Fiecare operator de transport, dar, în special, cei din domeniul transportului rutier de persoane, ar trebui să aibă propriile programe de siguranță rutieră.

Acestea ar trebui să includă obiective și principii clare privind organizarea activității, cu acțiuni și sarcini specifice pe termen scurt și mediu.

Obiectivele programelor trebuie să fie ambițioase dar, în primul rând, realizabile, având ca puncte de referință:

  • Numărul de accidente și evenimente rutiere în care au fost implicate autovehiculele proprii.
  • Numărul victimelor.
  • Numărul sancțiunilor pentru depășirea vitezei legale de deplasare.
  • Numărul sancțiunilor pentru conducătorii auto care au fost surprinși conducând un autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise.
  • Numărul sancțiunilor aplicate conducătorilor auto pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autovehiculului sau pentru neutilizarea corespunzătoare a centurilor de siguranță etc.

În privința vehiculelor utilizate, pe lângă obligațiile legale referitoare la verificarea și asigurarea funcționării corespunzătoare a tuturor sistemelor și subansamblelor care concură la siguranța rutieră (rulare, direcție, frâne, iluminare și semnalizare), trebuie avute în vedere și noile sisteme de asistență implementate de constructorii de autovehicule:

  • avertizare la părăsirea benzii de mers
  • controlul adaptiv al vitezei
  • frânare automată de urgență și prevenire a coliziunilor
  • detectarea pietonilor și bicicliștilor în zonele de unghi mort
  • avertizare la depășirea vitezei legale
  • monitorizarea stării de oboseală a șoferului
  • identificarea consumului de alcool și blocarea pornirii autovehiculului
  • utilizarea centurii de siguranță de către toți ocupanții unui autovehicul etc.

Cea mai mare parte dintre ele au devenit, de altfel, obligatorii ca dotare pe autovehiculele de ultimă generație, indiferent dacă vorbim de autobuze, autocare, autocamioane sau chiar autoturisme.

Un rol important în prevenirea accidentelor s-a dovedit a avea dispozitivul de înregistrare a datelor referitoare la evenimente (Event Data Recorder), așa-numita „cutie neagră” cunoscută din transportul aerian.

Fie că vorbim de dispozitivele de înregistrare a datelor referitoare la parcurs (cele care înregistrează date și informații pentru întreaga perioadă de conducere a autovehiculului) sau de dispozitivele de înregistrare a datelor referitoare la accident (care rețin informații pentru o perioadă limitată de timp, cu puțin înainte și după accident), rolul acestora este de a oferi informații autorităților, angajatorilor sau societăților de asigurări cu privire la comportamentul în general al șoferilor:

  • stil de conducere
  • respectarea timpilor de conducere și de odihnă
  • respectarea vitezelor de deplasare
  • folosirea eficientă a sistemelor de propulsie sau de frânare etc.

Aceleași dispozitive permit inclusiv investigarea cauzelor care au determinat producerea unor evenimente rutiere.

Parcul…

Un „ajutor”, de cele mai multe ori nedorit, pentru operatorii români de transport, dar și pentru cei din celelalte țări est-europene, este dat de către autoritățile din tot mai multe orașe vestice, acolo unde, prin impunerea unor norme de poluare tot mai stricte, este impusă, implicit, și înnoirea parcului auto. Astfel, de voie, de nevoie, se rezolvă problema tehnică a creșterii siguranței și securității rutiere, prin punerea în circulație, pe rutele internaționale, a unor vehicule având implementate cele mai noi sisteme de siguranță rutieră și de asistență pentru conducătorii auto. Problematica este cu totul alta în transportul intern, aici având de a face, în multe cazuri, cu un parc auto învechit, care „beneficiază” de sisteme de siguranță rutieră pe care deja le putem considera rudimentare, la care sistemele ABS sau centurile de siguranță pentru scaunele pasagerilor sunt „minuni ale tehnicii”, celelalte neintrând în discuție.

… și conducătorul auto

La final, având rezolvate toate problemele legate de infrastructură, dotare tehnică, parc auto și sisteme de siguranță, ajungem la elementul principal, determinant în îndeplinirea tuturor programelor și proiectelor de securitate rutieră – conducătorul auto. O mare parte a conducătorilor auto rămân, din păcate, pe întreaga perioadă de activitate, doar cu cunoștințele de bază acumulate înainte de obținerea permisului de conducere și a atestatului profesional. Nivelul de pregătire inițială rămâne, de multe ori, nivelul de bază la care se situează conducătorii auto.

Calificării profesionale continue nu îi este acordată atenția de care ar trebui să se bucure, iar rezultatele sunt pe măsură.

Sunt prea puțini operatorii de transport care se implică și urmăresc activ instruirea continuă a tuturor conducătorilor auto, cu măsuri privind siguranța rutieră, comportamentul în trafic sau conducerea defensivă, aceste aspecte fiind lăsate exclusiv în sarcina centrelor de formare profesională, pe care șoferii le vizitează din cinci în cinci ani.

S-a dovedit, în multe situații, că un interval de cinci ani în care nu se face nimic pentru împrospătarea și actualizarea informațiilor legate de siguranța rutieră este mult prea mare, cu efecte nefaste directe asupra activității operatorilor de transport:

  • accidente rutiere
  • victime
  • incapacitate de muncă
  • despăgubiri
  • pagube materiale
  • parc auto imobilizat
  • rate la contractele de leasing sau credit
  • costuri crescute cu reparațiile și primele de asigurare.

Singura soluție pentru evitarea sau, cel puțin, reducerea efectelor de mai sus este dată de organizarea corespunzătoare a activității interne a operatorului de transport, de elaborarea, adoptarea și aplicarea unor proceduri clare de instruire continuă a conducătorilor auto, în ceea ce privește problemele de siguranță și securitate rutieră, precum și de proceduri adecvate de tratare a accidentelor și evenimentelor rutiere.

Dacă, la firmele cu un număr redus de autovehicule, este suficient, uneori, ca o singură persoană să se ocupe de aceste probleme, la transportatorii cu parc auto mediu și mare este necesară înființarea unui compartiment special…

…dedicat activității de instruire pe probleme de siguranța circulației, prevenirea și tratarea accidentelor rutiere. Personalul din cadrul acestui compartiment răspunde de:

  • Instruirea specifică (la angajare și, apoi, periodic, independent de instruirea SSM și SU) a conducătorilor auto și angajaților care conduc autoturisme de serviciu, pe teme de siguranța circulației.
  • Controale la punctele de lucru și pe trasee, privind respectarea legislației rutiere și a procedurilor interne referitoare la siguranța rutieră.
  • Asistență 24/7 privind accidentele și evenimentele rutiere.
  • Recuperarea autovehiculelor accidentate și înlăturarea efectelor accidentelor și evenimentelor rutiere.
  • Relația cu autoritățile și societățile de asigurări.
  • Recuperarea pagubelor, în baza polițelor de asigurare.

Conducătorii auto trebuie să știe că, în orice moment, la orice oră din zi sau din noapte, au o persoană de la care vor primi toate informațiile și indicațiile referitor la ceea ce trebuie făcut în cazul unui eveniment rutier, accident sau incident nedorit.

Operativitatea este, de cele mai multe ori, factorul determinant în minimizarea efectelor unui accident rutier, în special în transportul de persoane.

Cele peste 20 de accidente grave petrecute, în România, în anul 2019, în care au fost implicate autocare, autobuze sau microbuze (care efectuau curse regulate, regulate speciale sau ocazionale), accidente soldate cu peste 20 de morți și mai mult de 200 de răniți, la care se adaugă zecile de accidente fără victime în care au fost implicate vehicule destinate transportului de persoane, precum și alte zeci de accidente cu sau fără victime în care au fost implicate camioane sau van-uri destinate transportului de marfă, dar și zecile de accidente, cu sau fără victime, petrecute pe drumurile Europei, în care au fost implicate autovehicule înmatriculate în România, dovedesc mai mult decât era nevoie starea critică în care se află siguranța rutieră din țara noastră.

Ținând cont de faptul că șansele de schimbare în bine, din perspectiva autorităților, sunt infime, tot ceea ce se poate spera, la acest moment, este ca operatorii de transport să acționeze cât mai eficient, măcar pe cele două componente ale siguranței rutiere în care sunt direct implicați, pentru a corecta ceea ce depinde de ei și pentru a asigura creșterea gradului de siguranță rutieră.

Daniel MICU

consultant transporturi

dmcibinconsulting@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.