Ginerele lui Bercea rămâne în arest

Curtea de Apel Constanţa a decis astăzi, definitiv, că Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, trebuie judecat în stare de arest preventiv, după ce Tribunalul Constanţa hotărâse săptămâna trecută că inculpatul poate fi plasat în arest la domiciliu. Procurorii DNA au contestat însă la instanţa superioară şi, iată, au câştigat.

Ar fi fost cel puţin ciudat ca ginerele lui Bercea să rămână în libertate iar Mircea Băsescu în detenţie, după ce anchetatorii l-au prins pe primul în biroul celui de-al doilea în timp ce primea 10.000 de euro, şantajându-l că altfel va merge la anumite televiziuni şi îl va denigra.

Celebra Izaura, fata lui Bercea şi soţia lui Marius Constantin, şi-a schimbat astăzi din nou declaraţia în faţa jurnaliştilor, dar nu se ştie dacă şi în instanţă. Ea susţine că ar mai fi nişte înregistrări cu camera ascunsă, dar pe care le-ar avea fratele ei, Florin Anghel zis Băsică, aflat în închisoare pentru 5 ani şi 3 luni, fiind condamnat în 16 mai a.c. odată cu tatăl său, liderul Bercea Mondial, liderul clanului, în dosarul de tentativă de omor în care Bercea senior a primit 8 ani şi 9 luni.

După ce Izaura, soţul său şi un frate mai mic de-al ei, minor, au fost prinşi în flagrant cu şantajul asupra lui Mircea Băsescu, în 29 mai a.c., după o săptămână cei trei au făcut plângere împotriva acestuia, acuzându-l că ar fi luat de la ei 280.000 de euro pentru a-i salva de puşcărie pe Bercea tatăl şi fiul încarceraţi.

Pare incredibil că cineva ar fi crezut că Mircea Băsescu ar fi reuşit să salveze de la închisoare doi interlopi, dar familia lui Bercea l-a înregistrat cu o cameră ascunsă în cravată pe acesta în timp ce îl provocau să le promită că va interveni în justiţie.

Pentru suma vehiculată Mircea Băsescu are însă o altă variantă: banii ar reprezenta o tranşă dintr-un împrumut de 600.000 de euro pe care Marius Căpăţînă, arestat şi el preventiv, l-ar fi luat de la Bercea ca să investească în societatea Aversa.

Lucrurile sunt încâlcite iar clanul Bercea vrea, de fapt, un singur lucru – sprijinit în forţă de Antena 3 a lui Voiculescu: să îl implice în dosar şi pe preşedintele ţării, Traian Băsescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.