Hrebenciuc, reţinut de procurorii DNA

Viorel Hrebenciuc a fost reţinut, astăzi, de procurorii DNA Braşov şi va fi prezentat instanţei, în termen de 24 de ore, pentru a fi arestat preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri cu un prejudiciu de 304 milioane de euro. Fiul său, Andrei Hrebenciuc, complicele tatălui la spălare de bani, se află deja după gratii.

În 17 octombrie, la numai o zi după ce i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în dosarul retrocedărilor ilegale, Viorel Hrebeniuc s-a întâlnit cu un alt potent de la vârful PSD, Dan Şova, cu care a complotat să îl sprijine în a prelua conducerea partidului, după ce premierul Victor Ponta va ajunge preşedintele României.

Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg: Sebi Ghiţă ţinteşte şefia PSD iar după ce DNA a dat publicităţii stenogramele convorbirii Hrebe-Şova, partidul şi-a luat mâna de pe ei.

Riscând să piardă pe faţă susţinerea partidului, Hrebenciuc a demisionat din Camera Deputaţilor – unde era vicepreşedinte din partea PSD – iar demisia lui a fost prezentată ieri, în plen. Din acel moment a mai fost un singur pas până la a ajunge lupă gratii.

Nu la fel s-a întâmplat cu complicele lui din dosarul retrocedărilor, deputatul PSD Ioan Adam, pentru care nu a mai fost cvorum, 105 deputaţi ai PSD, în frunte cu Victor Ponta, părăsind sala de şedinţe pentru a-l proteja de justiţie pe Adam.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.