Încă 3 primari şi un consilier local, incompatibili

Numărul aleşilor locali declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a crescut cu 3 primari şi 1 consilier local, care nu s-au mulţumit cu o singură funcţie şi au cumulat, împotriva legii, alte calităţi. Este vorba despre Mihail Lienerth, primar al comunei Vurpăr, jud. Sibiu; Nicolae Stan, primar al comunei Mavrodin, jud. Teleorman; Doru Radu, primar al comunei Suseni, jud. Argeş; Pîrvu Pîrvu, consilier local al Comunei Tuzla, jud. Constanţa. Ei şi-au pierdut dreptul de a deţine timp de 3 ani o funcţie sau o demnitate publică. Pot ataca în justiţie decizia ANI, dar dacă vor pierde, aşa cum se întâmplă de obicei, vor trebui să renunţe la primărie şi să se organizeze noi alegeri locale. Din păcate, nu pe banii lor, cum ar fi normal, dacă tot au înşelat statul, ci pe banii noştri, ai tuturor. 

Primarul Mihail Lienerth exercită, simultan, funcţia de primar şi calităţile de administrator al SC Partener SRL (în perioada 18 iunie 2008 – 4 februarie 2011) şi SC Sivurom SRL (18 iunie 2008 – prezent), comerciant persoană fizică autorizată (18 iunie 2008 – 22 septembrie 2010) şi pe cea de membru al Consiliului de Administraţie al Ocolului Silvic Dealul Sibiului RA (25 februarie 2011 – prezent).

Primarul Nicolae Stan se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 iunie 2012, întrucât exercită, simultan, funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul Stan Nicolae PFA.

Primarul Doru Radu se află în stare de incompatibilitate începând cu 22 septembrie 2010, întrucât exercită simultan funcţia de primar şi calitatea de reprezentant al comunei Suseni în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a SC Edil Expert Publiserv Suseni SRL.

În cazul lui Pîrvu Pîrvu s-a reţinut că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 mai 2009 – 28 decembrie 2009, întrucât a exercitat simultan calitatea de consilier local şi funcţia de muncitor necalificat în cadrul Compartimentului Pază – PSI al Primăriei Comunei Tuzla, fiind angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului.

Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.